Test drive – Mercedes-Benz E 250 CDI/204 CP 4MATIC

Test drive - Mercedes-Benz E 250 CDI/204 CP 4MATIC

Clasa E de la Mercedes-Benz vine cu un facelift care a costat un miliard de euro şi în urma căruia a devenit simbolul rigorii germane, un model matur, rece, care respiră prin toţi porii un aer premium.

  • Calitate deosebita a interiorului
  • confort ideal la drum intins
  • propulsor rafinat si economic
  • Transmisia automata are momente in care raspunde prea lent
  • ergonomie modesta a sistemului multimedia Command

În segmentul limuzinelor de clasă mare, Mercedes-Benz a avut întotdeauna un cuvânt important de spus prin Clasa E. Cu o identitate aparte în gamă, Clasa E s-a luptat pentru supremaţie cu modele precum Seria 5 sau A6, ajungând să definească termenii de confort şi rafinament. Însă, până acum, sportivitatea era trecută pe locul secund.

Ei bine, odată cu lansarea noului model, Mercedes-Benz a luat decizia să acorde o atenţie mai mare şi modului cum acesta te implică în condus. A fost totuşi o miscare mascată de multe sisteme de siguranţă, un început în această direcţie. Modificările au fost subtile, însă, odată cu acest facelift în care s-a investit un miliard de euro conform oficialilor, au ajuns să fie cu adevărat şimţite şi din spatele volanului. Până să ajung să detaliez acest capitol, nu pot rămâne indiferent la noua identitate de marcă oferită în două versiuni: Elegance sau Avantgarde.

Modelul prezent în test este Elegance, având sigla care tronează pe capotă, în timp ce la Avantgarde aceata este integrată în grila faţă. Personal, înclin mai mult spre Elegance, care are o continuare firească şi la interior, unde totul pare desenat cu rigla. Sentimentul de lucru bine făcut este mai pregnant ca niciodată, toate materialele folosite fiind de cea mai bună calitate. Un mare plus îl reprezintă şi modul în care acestea au fost îmbinatedar şi atmosfera sobră care nu lasă loc la discuţii. În comparaţie cu Seria 5, oferta de spaţiu pare mai generoasă, consola scurtă şi scaunele subţiri oferind acest avantaj. Cadranele de bord sunt acum mai lizibile, în timp ce combinaţia cromatică este oarecum în contrast cu celelalte elemente de la interior.

Ceasul analog scoate în evidenţă caracterul baroc, fără a risca să ajungă în rândul “accesoriilor forţate”. Poziţia de condus uşor de configurat, alături de suprafaţa vitrată mare şi liniile caroseriei drepte m-au convins că este mai uşor de condus în oraş în comparaţie cu Seria 5 sau A6. În spate se călătoreşte confortabil datorită spătarelor subţiri şi şezutului banchetei care este ceva mai lung decât la concurenţă. Portbagajul măsoara 540 de litri şi oferă opţional o dotare denumită  Easy Pack,“un fel de portbagaj în portbaj”,foarte util când transporţi lucruri puţine şi pe care nu doreşti să le “plimbi”dintr-un colţ în altul la fiecare frână sau viraj.

Unde-i miliardul de euro?

Dacă iniţial eram sceptic cu privire la “facelift-ul de un miliard de euro”, ei bine, după ce am condus-o mai mult de 700 de km, am înţeles că o mare parte din această sumă se află bine ascunsă de ochii curioşilor, dar foarte aproape de ocupanţii maşinii.

Versiunea testată are sub capote cel mai în vogă propulsor diesel al mărcii: 2.2 litri bi-turbo 204 CP, ajutat de sistemul de tracţiune integrală 4MATIC şi animat de cutia de viteze automată cu 7 trepte 7G-Tronic Plus. Încă de la pornire mi-am dat seama că nu s-a făcut economie la materialele fonoabsorbante, zgomotul specific acestui propulsor încetând odată cea am închis portiera. Este un propulsor consacrat, disponibil pe mai multe modele şi care se bucură de o fiabilitate şi un consum bun de carburant.

Sub capota unui Clasa E echipat şi cu 4×4, îşi mai pierde puţin din vivacitate, pierderile prin transmisie fiind şi ele o idée mai mari la viteze de peste 100 km/h. Chiar şi aşa, maşina are un comportament exemplar, dat şi de noua direcţie revizuită, care te implică mai mult în condus, alături de suspensia uşor mai rigidă în comparaţie cu ce ne-a obişnuit Mercedes-Benz. Bineînţeles, se poate opta pentru modul Comfort, care îl transformă în cel mai confortabil model din clasa sa. Odată cu noile modele şi concurenţa se prezintă bine la acest capitol dar, ca orice Mercedes-Benz, Clasa E este şi foarte tăcută pe denivelări. Fără zgomote parazite, fără acea senzaţie că s-a rupt ceva –“reţeta casei”.

Un alt aspect important este consumul de carburant care, în cazul meu, s-a situat în jurul valorii de 7 litri la 100 km în regim mixt. Chiar dacă vorbim despre un facelift, proba condusului arată că lucrurile cu adevărat importante sunt de substanţă, iar Clasa E nu duce lipsă.

Date tehnice: Mercedes-Benz
Clasa E
Sasiu si caroserie
Motorizare 250 CDI
Nr. usi/locuri 4/5
Masa proprie/totala [kg] 1770/2410
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4880/1855/1475
Ampatament
Volum portbagaj [l] 540 ()
Motor si transmisie
Tip motor 250 CDI
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 2143
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 150(204)/3800
Cuplu max. [Nm/rpm] 500/1700
Cutie de viteze Automata/7
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 238
0-100 km/h [s] 7.9
Consum urban/extra/mixt 6.5/4.7/5.5
Emisii CO2 [g/km] 143

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top