Mercedes-Benz E-Klasse: ediție specială Night Edition

Mercedes-Benz a lansat o ediție specială pentru modelul E-Klasse numită Night Edition. Seria specială este disponibilă pentru variantele Coupe și Cabrio.

O ediție specială numită Night Edition va fi disponibilă pentru versiunile Coupe și Cabrio ale Clasei E. Ulterior, echiparea specială va fi disponibilă și pentru modelele sedan și break. Ediția Night se remarcă prin accentele exterioare și interioare negre și va fi disponibilă doar pe piețele europene.

Ediție Specială pentru Mercedes-Benz E-Klasse

Modelul E-Klasse Night Edition primește o serie de elemente de design de culoare neagră pentru grilă, evacuările spate și eleron. Jantele AMG de aliaj sunt și ele vopsite în nuanța negru glossy. Noua ediție se bazează pe linia de echipare AMG Line, alături de pachetul opțional Night Package.

Pe lângă accentele de culoare neagră, ediția specială mai primește embleme Night Edition aplicate pe aripile față. La interior avem scaune tapițate cu piele Artico în culoarea neagră. Materialul se regăsește și pe planșa de bord. Opțiional, tapițeria poate fi din piele naturală, Nappa sau Alcantara. O serie de inserții de aluminiu completează interiorul modelelor E-Klasse Night Edition.

În funcție de varianta de caroserie și motorizări, prețul noului pachet este cuprins între 5295 și 9222 de euro pe piața din Germania.

Via Mercedes-Benz

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top