Mercedes-Benz EQC a intrat pe ultima sută de metri a testelor. Producția va începe anul viitor. Primul model electric al familiei EQ este supus, la această oră, unor teste dure.
Aproape 200 de prototipuri și vehicule pre-serie au fost construite pentru a fi testate. Acestea au încheiat faza testelor de iarnă și acum inginerii pun la încercare suspensia și sistemle de propulsie, dar și reacția acestora la temperaturile ridicate din sudul Europei. Mercedes-Benz EQC a avut de înfruntat temperature de -30 de grade Celsius și urmează seria de teste la 50 de grade.
Înainte de a vedea lumina zilei ca model de serie, un vehicul nou trebuie să ajungă la un nivel de maturitate trecând prin testări dure.
De la simulări și validări ale fezabilității structurii sale la reacția la impact, de la aerodinamică la manevrabilitate, nimic nu le scapă sutelor de specialiști implicați în proiect. Pentru că sistemul de propulsive nu produce zgomot, inginerii trebuie să fie și mai atenți la indicatorii NVH (noise/vibration/harshness – zgomot/vibrații/duritate), dar și la autonomie și la consumul de curent.
Mercedes EQA, cel mai mic model electric al casei germane
Nicio mașină nu ajunge pe linia de asamblare înainte de teste în condiții reale de rulare, care se concentrează pe rezistența componentelor. Bateria și motoarele electrice sunt verificate iar și iar pentru a se alinia normelor stricte și standardelor înalte ale companiei cu stea în trei colțuri.
Este un globetrotter acest EQC, chiar înainte de a ajunge pe linia de asamblare. Testele la care a fost supus s-au derulat în Germania, Finlanda, Spania, Italia, în Emirate, în Africa de Sud, în Statele Unite și în China