Mercedes-Benz la superlativ: Noua Clasă C

Mercedes-Benz la superlativ: Noua Clasă C

Noua Clasă C deschide un nou capitol în povestea de succes Mercedes-Benz şi stabileşte noi standarde în segmentul premium al clasei medii.

Clasa C este cel
mai bine vândut model Mercedes-Benz din istorie. Vânzările versiunii precedente,
ce a fost lansată în 2007, au totalizat peste 2.4 milioane de unităţi. Noua
generaţie a Clasei C are un design senzual, rafinat şi o gamă largă de inovaţii
tehnice. Noua Clasă C se distinge de asemenea printr-o gamă completă de dotări
standard precum şi prin valori exemplare de consum şi emisii, de referinţă în
segmentul premium al clasei medii. Toate acestea conduc şi la costuri mai mici
pe termen lung graţie motorizărilor şi consumului redus de combustibil.

Clasa C a
crescut în dimensiuni pentru a ţine seama de creşterea înălţimii medii a oamenilor.
Cu un ampatament crescut cu 80 de milimetri (2840 milimetri), faţă de fostul
model, limuzina este acum cu 95 de milimetri mai lungă (4686 milimetri) şi cu
40 de milimetri mai lată (1818 milimetri). De spaţiul interior adiţional
rezultat din aceste creşteri vor beneficia în primul rând pasagerii din spate,
care acum se vor bucura de un confort sporit în timpul călătoriilor. Noua Clasă
C îşi depăşeşte predecesorul şi atunci când este vorba de capacitatea
portbagajului. Acesta oferă acum un volum standard de 480 de litri (măsurătoare
conformă normelor ISO 3832).

Trei motorizări sunt disponibile pentru noua Clasă C
la momentul lansării pe piaţă – un diesel sub indicativul C 220 BlueTEC (170 CP)
şi două motoare pe benzină, C 180 (156 CP) şi C 200 (184 CP).

Imediat după lansarea pe piaţă, Mercedes-Benz este
pregătit să mărească gama de motorizări disponibile pentru noua Clasă C. Un
motor mic diesel cu cilindreea de 1.6 litri va fi adăugat în gamă, fiind
caracterizat de o greutate mică, un design compact şi un nivel redus de emisii şi
consum de carburant. În funcţie de configuraţia în care va fi comandat, motorul
turbo în patru cilindri alimentat de combustibil diesel va genera 85 sau 100 kW
(115 sau 136 CP)
dintr-o cilindree de 1598 cmc. Cuplul motor maxim va fi de 280 sau 320 Nm.
Sistemul de injecţie directă de combustibil common rail funcţionează la o
presiune maximă de injecţie de 1600 bari. Această nouă motorizare transformă
Clasa C în liderul emisiilor reduse de CO2 în segmentul său.Cinci motorizări în patru cilindri alimentate cu
benzină vor deveni disponibile pentru noua Clasă C. Ele vor avea puteri
cuprinse între 115 şi 175 kW
(156 şi 238 CP). Ele vor include
şi modelul special C 180 ECO Edition care se înscrie în clasa de eficienţă A,
precum versiunea BlueEFFICIENCY Edition. O motorizare de top pe benzină, în
şase cilindri cu 245
kW (333 CP) va fi oferită
în curând.

La fel ca în
cazul Claselor S sau E, Mercedes-Benz va oferi o versiune hibridă pentru noua
Clasă C, cu un sistem de propulsie format dintr-un motor diesel combinat cu un
motor electric. C 300 BlueTEC HYBRID este echipat cu un motor diesel în patru
cilindri plus un motor electric compact şi beneficiază astfel de o putere de 150 + 20 kW (204 + 27 CP), în condiţiile
în care foloseşte în medie doar 3.9 litri de combustibil diesel pentru 100 km
parcurşi în ciclu de testare NEDC.Tren de rulare optimizatÎn funcţie de
puterea motoarelor, Mercedes-Benz oferă două transmisii manuale noi cu şase
trepte pentru propulsoarele în patru cilindri ale noii Clase C. Noile cutii de
viteză se evidenţiază prin uşurinţa în manevrare şi prin precizia schimbării
treptelor de viteză. O astfel de armonie în schimbarea treptelor este oferită
şi de transmisia automată 7G-TRONIC PLUS, care a fost îmbunătăţită de către
Mercedes-Benz pentru sporirea economiei de combustibil, pentru protejarea
mediului şi pentru creşterea plăcerii la conducere.

Sistemul de tracţiune
integrală permanentă 4MATIC îmbunătăţeşte tracţiunea şi stabilitatea noii Clase
C şi creşte nivelul de rafinament sportiv al maşinii.Noua Clasă C este
primul automobil din segmentul său care poate fi echipat cu o suspensie
pneumatică (AIRMATIC), pentru toate roţile, oferită opţional. Datorită
amortizoarelor controlate electronic cu care este echipată, asigură o filtrare
perfectă a vibraţiilor cauzate de suprafeţele de rulare sau de anvelope, chiar şi
când maşina este încărcată. Şoferul poate utiliza selectorul AGILITY SELECT
pentru a folosi unul dintre modurile de rulare disponibile:
“Comfort”, “ECO”, “Sport” şi “Sport+”.

Toate modelele
noii Clasei C vor fi echipate standard cu sistemul de direcţie Direct Steer.
Acesta oferă asistenţă variabilă în funcţie de viteza de deplasare, iar
demultiplicarea depinde în funcţie de unghiul de virare. Servo-asistarea
electrică a direcţiei este activă doar atunci când şoferul virează, astfel că şi
sistemul Direct Steer contribuie la eficientizarea consumului de combustibil.

Pentru noua Clasă C, sistemul COMAND Online este
oferit acum cu un display mai mare, cu o rezoluţie 960 x 540 pixeli şi are o
sticlă a ecranului specială similară cu cea folosită la iPhone® sau iPad.
Sistemul permite recepţionarea posturilor TV sau radio digitale şi include
funcţii precum navigaţie ultra-rapidă de pe hard-disc, afişare “Live
Traffic Information”, dar şi  o
funcţie WLAN care să ofere internet în maşină. Este, de asemenea, capabil să
primească comenzi vocale prin LINGUATRONIC.

Noua Clasă C de la Mercedes-Benz poate fi comandată de
astăzi în toate centrele autorizate Mercedes-Benz România. Momentan pot fi
comandate următoarele modele: C 220 BlueTEC, preţ de pornire 31.500 euro, C 180
de la 27.500  euro şi C 200 de la 29.900 euro.
Preţurile nu includ TVA.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top