Ceasuri, articole de modă, accesorii personale şi de călătorie, brelocuri, idei de cadouri, articole sport, machete auto şi AMG – este suficientă o singură privire peste titlurile celor nouă secţiuni ale catalogului pentru a vă face o idee despre diversitatea Colecţiei Mercedes-Benz 2013.
Printre cele mai importante produse din catalog, noua bicicletă Trekking 29 dispune de un cadru exclusiv Mercedes-Benz cu roţi Schwalbe 29-inci (74 centimetri), un schimbător de viteze Shimano DEORE de înaltă performanţă, cu 8 viteze (27 viteze pe spate), o furcă cu suspensie Suntour NCX-D LO cu blocare, precum şi frâne Tektro hidraulice pe disc de la Shimano. Bicicleta este livrată complet echipată cu sistem de iluminare, aripi şi un portbagaj TOPEAK. Bicicleta Trekking 29 este disponibilă cu mărimea cadrului de 49/ 52/ 55 cm şi în varianta de negru mat sau combinaţie de nuanţe de alb.
Bicicleta Fitness Bike 29 beneficiază de un schimbător de viteze Shimano DEORE în 9 viteze, un echipament de calitate superioară. În plus, suspensia cu piedică Suntour NRX-D LO şi furcă reglabilă de 80 mm, discurile de frână hidraulice Shimano, mânerele Ergon, suportul ajustabil şi şaua Phorm de cea mai bună calitate, ce oferă un grad ridicat de confort, chiar şi pentru cele mai lungi călătorii, se numără printre calităţile suplimentare ale bicicletei. Combinaţia de culori alb-argintiu subliniază caracterul sportiv al acestui model. Bicicleta Fitness Bike 29 este disponibilă în trei variante de cadre de dimensiuni diferite (49/52/55 cm).
Modelul de bicicletă pentru copii oferă o oportunitate atractivă şi distractivă pentru a-i introduce pe cei mici în plăcerea mersului pe bicicletă. Designul său 2-în-1 presupune posibilitatea de a transforma cu uşurinţă bicicleta de 16 inci (41 cm) într-o bicicletă de echilibru. În forma de echilibru, copiii au posibilitatea de a ”face primii paşi” pe bicicletă într-o modalitate plăcută şi cât mai simplă, ajutându-i pe aceştia să capete stabilitate rapid şi să facă trecerea cu uşurinţă către pedale. O nouă cromatică este oferită pentru modelul destinat copiilor – albastru metalizat, o nuanţă din paleta coloristică a noii Clase A. Varianta roz sau alb reprezintă alternativele de culoare disponibile. Modelul pentru copii se adresează grupelor de vârstă între 3 şi 9 ani .
Colecţia Mercedes-Benz 2013 cuprinde un total de 27 de modele de ceasuri, printre care se numără şi Chronograph Business Style, fabricat în Elveţia, având un cadran (41,5 mm) şi o brăţară (într-o structură solidă şi sistem de prindere sigur), ambele din oţel inoxidabil. Ceasul Chronograph dispune de mişcare pe bază de quartz Ronda 5030.D cu opţiune de cronometru. Cadranul în nuanţă de antracit beneficiază de o finisare satinată şi indicatori ai minutelor încastrate. Modelul se bucură şi de alte detalii speciale precum indicatori luminoşi pentru oră, cristale minerale anti-reflexie, cu secţiune de lupă şi un cadru fix pentru scala de taheometru. Ceasul este rezistent la apă până la 10 metri / 10 ATM.
Un compartiment dedicat special pentru laptop (cu un ecran de până la 15 inci), precum şi unul spaţios ce conţine multiple buzunare reprezintă atributele principale ale genţii de business pentru segmentul masculin. Geanta este fabricată din piele neagră de viţel şi prezintă o curea de umăr detaşabilă. Putem menţiona, de asemenea, secţiuni dedicate cărţilor de credit, un suport pentru pixuri, un compartiment interior generos, separat prin fermoar şi suport de chei, un buzunar extern alături de o secţiune adaptabilă pentru a fi montată pe mânerul extern al unei valize de tip troller. Geanta business este personalizată cu sigla Mercedes-Benz.
În ceea ce priveşte culorile puternice, husa roz pentru iPhone® , fabricată din piele italiană de viţel, reprezintă un adevărat reper. Husa este potrivită pentru modelele iPhone® 4 şi 4S şi este fabricată manual în Germania. Acest accesoriu este completat perfect de setul de manichiură pentru femei. Suportul roz, de asemenea, din piele italiană de viţel, conţine forfecuţă, pensetă, pilă de unghii şi un obiect de curăţat unghii. Toate instrumentele sunt fabricate în Germania, la Solingen.
Printre cele opt modele de ochelari de soare, se distinge modelul feminin Star prin calităţile trendy şi rama de plastic. Exteriorul este negru, în timp ce pe interior regăsim nuanţe de gri cu stele negre şi roz. Lentilele Zeiss sunt de un gri în degrade. Perechea de ochelari beneficiază de o husă neagră cu aspect de piele şi de un material de curăţat lentilele.
Realizat din piele şi fibră de carbon, portofelul de călătorie AMG se bucură de un spaţiu pentru 12 cărţi de credit şi de patru compartimente pentru bilete de avion sau tren, precum şi un buzunar cu fermoar şi un suport de pix. Portofelul (cu o dimensiune aproximativă de 13 x 22.5 x 2 cm) este fabricat în Germania.
Eşarfa AMG, realizată din cele mai delicate materiale şi caşmir, poate fi purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei. La nivel vizual, design-ul se distinge prin imaginea AMG / amprenta de cauciuc şi sigla neagră AMG, poziţionată central pe eşarfă şi eticheta de ţesătură.