Mercedes-Benz reinventează aerodinamica remorcilor de camion

Prezentat ca un studiu de design, Aero Trailer prefigurează viitorul design al remorcilor de camion: eficiență sporită prin optimizarea aerodinamicii.

Daca in domeniul automobilelor studiul aerodinamicii a inceput sa dea rezultate nebanuite, camioanele nu au beneficiat pana recent decat de mici modificari ale capetelor tractor. Mercedes-Benz considera ca a venit timpul ca si remorcile sa beneficieze de experienta de 25 de ani a producatorului german in materie de aerodinamica.

La prima vedere rezultatul arata spectaculos, mai ales daca ne raportam la formele banale ale remorcilor actuale. In fapt, fiecare noua linie asezata pe conceptul Aero Trailer are un rol bine definit in scaderea rezistentei aerodinamice cu pana la 18%. Rezultatul palpabil al noului design tine de scaderea cu pana la 5% a consumului de motorina.

Cu atat mai spectaculos este ca aceasta reducere de consum a fost testata pe ultima generatie a camioanelor Actros, cunoscute ca fiind oricum foarte eficiente in materie de consum. Pe total, conceptul Aero Trailer scade rezistenta aerodinamica a intregului ansamblu cu aproximativ 18%. Pe un parcurs anual de 150.000 de mile se poate obtine o economie de 2 tone de motorina, echivalenta cu emisii de CO2 de peste cinci tone.

Dincolo de eficienta economica si ecologica, un alt aspect important pentru transportatori reprezinta faptul ca volumul total de incarcare a ramas indentic cu cel al unei versiuni standard de remorca. Un inconvenient ce trebuie depasit odata cu lansarea unei versiuni de serie tine de lungimea lui Aero Trailer, care este mai mare cu jumatate de metru in comparatie cu limitele europene impuse remorcilor. Ramane de vazut daca acest concept va ajunge in curand in productie de serie, dar este clar ca macar o parte din inovatiile aerodinamice vor face trecerea in productia de serie cat de curand.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top