Mercedes-Benz – un pionier în segmentul SUV-urilor

Mercedes-Benz

Mercedes-Benz este un pionier în segmentul SUV-urilor. Mercedes-Benz ML a fost primul SUV premium modern și a dat startul celei mai importante tendințe din industria auto din prezent.

De aceea, ML este una din mașinile iconice ale sfârșitului celui de-al doilea mileniu. Iar lumea îl va ține minte pe ML 320 și pentru că l-a salvat pe Vince Vaughn de dinozauri în prima parte “Lost World” din celebra serie “Jurassic Park” regizată de Steven Spielberg.

De atunci, multe s-au schimbat, dar Mercedes și-a păstrat avantajul de inventator al segmentului. Astăzi, marca cu stea în frunte are mai multe SUV-uri în catalog decât orice alt rival, nu mai puțin de șapte modele fiind disponibile: patru SUV-uri, două SUV-uri coupé și un off-roader profesional. Practic, Mercedes-Benz nu lipsește din niciun segment de SUV-uri premium, fiind prezent de la clasa compactă până în clasa de lux. Iar dezvoltarea nu se încheie aici pentru că în anii ce urmează Mercedes își va lărgi și mai mult oferta în acest domeniu. Iar pe lângă proiectele viitoare este confirmat și un pick-up.

Mercedes-Benz și-a păstrat avantajul de inventator al segmentului

În 2015, Mercedes-Benz a vândut 528.866 SUV-uri în întreaga lume, cu 26,6% mai mult decât în 2014, cele mai bine vândute fiind SUV-urile de clasă compactă și medie GLA și GLC. Dar acest record va cădea cu siguranță anul acesta pentru că Mercedes a vândut deja în primele 6 luni din 2016 339.541 SUV-uri, cu 46,1% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Iar acest rezultat s-a înregistrat exact înaintea lansării noului GLC Coupé, care este disponibil acum inclusiv în România.

Alături de GLE Coupé, GLC Coupé reprezintă o combinație ideală între două tipuri de automobile cu mare tradiție la Mercedes: SUV-ul și coupé-ul. Mercedes a reușit să îmbine eficient polivalența unui SUV cu sportivitatea unui coupé, rezultatul fiind extrem de reușit. GLA reprezintă modelul de acces în lumea SUV-urilor Mercedes , fiind un concept total nou în acest segment nu doar pentru Mercedes-Benz.

GLC duce mai departe moștenirea legendarului GLK, dar oferă acum mai mult stil, mai mult confort și mai mult spațiu plus suspensie pneumatică în premieră în acest segment. GLE este metamorfozarea celei de-a treia generații ML după facelift, reprezentând o evoluție tehnologică de amploare a primului SUV premium modern. GLS nu are alături de G-Class niciun rival.

Te-ar putea interesa si

Are viitor motorul diesel?

Cu un tren de rulare high-tech, GLS oferă un confort demn de Clasa S pentru șapte persoane și aptitudini off-road demne de modele profesionale. Am lăsat la urmă iconicul G-Class, lansat în 1979, care a fost updatat tehnic la nivel de motorizări și conectivitate păstrând în continuare fascinantele aptitudini off-road.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top