Mercedes-Benz a prezentat modelul Vito cu îmbunătățiri, dar și primele informații oficiale despre versiunea cu emisii zero eVito Tourer. Facelift-ul operat este subtil, însă constructorul german are multe noutăți de natură tehnică.
Mercedes-Benz va deschide comenzile pentru Vito, în Germania, din aprilie 2020. Prețul de pornire pentru varianta comercială Vito Worker este de 22.598,10 euro. Versiunea eVito Tourer va deveni disponibilă de la vară. Modificările estetice – aplicabile întregii game, sunt cât se poate de subtile. Mercedes a modificat grila radiatorului, în timp ce stopurile au o estetică diferită în funcție de versiune.
Variantele cu propulsie termică au parte de noua generație diesel OM 654. Aceasta include și o versiune de top, pentru Vito Tourer și Mixto, 124 CDI. În această configurație dispune de 239 CP și 500 Nm (530 Nm cu „overtorque”). Suficient pentru un sprint la 100 km/h în 7,9 secunde și o viteză maximă de 210 km/h. Toate modelele Vito dispun de noi elemente interioare, oglindă interioară digitală sau chiar de suspensia Airmatic. În plus, Mercedes-Benz extinde suita de sisteme de asistență cu tehnologii precum Distronic și Active Brake Assist.
Electric de cursă lungă
Cea mai importantă completare a gamei este noul eVito Tourer. Mercedes-Benz oferă noua versiune complet electrică alături de van-urile comerciale eVito și eSprinter. De această dată avem de-a face cu varianta pentru pasageri, în completarea ofertei de lux bazată pe modelul EQV. Capabilitățile tehnice, datorită sistemului eATS, sunt la nivelul celui din urmă. Motorul electric, transmisia, sistemul de răcire și electronica formează o unitate compactă.
Puterea maximă ajunge la 150 kW (204 CP) și 362 Nm. Suficient pentru o viteză maximă de 140 sau 160 km/h (cu echipament special). eVito Tourer vine în două variante de lungime – de 5140 sau 5370 mm, capacitate de încărcare fiind de 999 sau 1390 litri. Acumulatorii de 100 kWh brut – 90 kWh net – sunt amplasați în podea. Autonomia poate ajunge până la 421 km. Reîncărcarea are trei opțiuni: AC la 11 kW sau DC la 50 sau 110 kW. În cazul celor două sisteme CCS, de la 10 la 80% se ajunge în 80 sau mai puțin de 45 de minute.