Mercedes are o ofertă de cabriolete și roadstere atât de vastă, încât niciun alt producător de autoturisme nu o egalează. În plus, modelele sale decapotabile sunt și cele mai tinere de pe piață, ultima apariție fiind varianta decapotabilă a clasei C, la Geneva.
Dată fiind varietatea ofertei, Mercedes s-a gândit să facă o comparație inedită între cel mai mic și cel mai mare cabriolet pe care-l produce. Așa că, din ciclul ”știați că”, iată câteva comparații amuzante între Smart fortwo cabrio și Mercedes S-Class Cabriolet. Diferența dintre lățimile cauciucurilor față ale celor două modele, este aceeași ca și cea dintre o pereche de pantofi mărimea 39 și una de mărimea 27, adică 12 unități.
Aceasta este dată de diferența uriașă de prestații dinamice, fapt care ne-ar putea face să credem că motoarele celor două modele n-au nimic în comun. Și totuși, raportul de compresie este identic: 10.5:1. Mai mult, viteza medie a pistoanelor celor două motoare pe benzină este aceeași: 16 m/sec. Firește, aici se opresc asemănările, motorul S-ului având mai mult decât dublul numărului de cilindri și dezvoltând o putere de peste 6 ori mai mare decât cel al Smartului.
Haideți să ne uităm un pic la mecanismul de decapotare, manevrabil electric la viteze mai mici de 50 km/h in cazul clasei S. Totuși, Smartul îl lasă în urmă pentru că soft-topul său poate fi manevrat la de 3 ori această viteză: 151 km/h! Mai mult, soft-topul Smartului coboară mai repede cu 8 secunde decît cel al S-ului. Oricum toate cabrioletele produse de Mercedes suportă teste de peste 20.000 de cicluri de închidere / deschidere, garantând maximum de fiabilitate și menținerea etanșeității sale în cele mai dure condiții. Mai mult, testele sunt efectuate la temperaturi între -15 și 80 grade Celsius. În concluzie, preferați Smartul sau clasa S?