Noutati auto

Mercedes Clasa A nu va avea niciun urmaș

Mercedes Clasa A nu va avea urmaș, gama compactă va fi redusă la patru modele, iar „baby G“ se va naște pe o platformă dedicată.

„Scăderea complexității este o sarcină fundamentală pentru noi, de aceea reducerea familiei compacte de la șapte la patru modele a fost necesară în acest segment, a declarat directorul tehnic al Mercedes-Benz, Markus Schäfer, cu ocazia prezentării noului CLA. Acesta a negat categoric zvonurile privind o posibilă răzgândire în privința Clasei A, care în prezent este destinată a rămâne fără moștenitori. „Avem nevoie de modele care să se vândă în întreaga lume, inclusiv în China și SUA. Știu că hatchbackul este favoritul în Europa, dar nu făcea parte din plan și a trebuit să facem alegeri, chiar dacă au fost dificile.“

 

Formație de patru

Zvonurile legate de o răzgândire, pentru care ar milita o parte a conducerii de la vârful companiei, par, prin urmare, a fi nefondate. Ceea ce conturează în acest moment este o gamă limitată la patru modele. Nu numai că Clasa A nu va avea un urmaș direct (la fel ca A Sedan și Clasa B, despre care nu au existat niciodată îndoieli), dar nici ipoteza unei completări inedite a „echipei“, care să profite de noua platformă multipropulsie MMA, nu pare să fie corectă.

„Baby G nu se va naște pe platforma MMA, a răspuns Schäfer la o întrebare din partea Quattroruote, pentru că, dacă am utiliza noua platformă, nu i-am putea oferi capacitățile de off-roader pe care trebuie să le aibă o Clasă G. Folosim modulele disponibile în măsura în care se poate, de la grupul motopropulsor la software, dar pentru baby G vom face o bază specifică. MMA nu ne-ar permite să montăm roți cu diametrul necesar pentru un astfel de model și nici să îi oferim garda la sol necesară.“

Succesiunea lansărilor

Gama compactă dezvoltată în patru direcții ar trebui astfel să fie finalizată în mai puțin de 2 ani. CLA va fi urmat de varianta Shooting Brake, care a fost zărită pentru scurt timp la premiera mondială, în camuflaj, și care ar putea fi în centrul atenției la Salonul auto de la München din septembrie, în vederea comercializării până la sfârșitul anului. În schimb, 2026 ar putea fi anul urmașului modelului GLB, care va fi urmat de noul GLA, protagonistul unei anumite regândiri care l-ar aduce mai aproape de formula originală, mai puțin ca un SUV și mai mult ca un crossover sportiv.

CLA AMG va fi doar electric? Arhitectura MMA va da naștere, desigur, și modelelor sportive AMG. Dar, potrivit zvonurilor din ajunul evenimentului, se pare că viitorul CLA 45 ar putea fi oferit doar în versiune electrică, cel puțin la început. Noua berlină compactă bazată pe platforma multipropulsie va fi oferită și cu un nou motor pe benzină turbo de 1,5 litri, mild hybrid la 48 de volți, dar orientarea actuală ar fi de a rezerva acronimul din Affalterbach doar pentru modelul cu emisii zero. În orice caz, nu sunt excluse răzgândirile, mai ales că, recent, marca sportivă a revenit asupra poziției sale, deschizând ușa unei reveniri a V8-ului la modelele din gama medie.

Manuela Bulat

Leave a Comment

Adresa email nu va fi afisata public. Câmpurile cu steluță sunt obligatorii*

Articole recente

(A) Autoturisme Mercedes-Benz rulate– De ce aceasta variantă ți se potrivește?

Atunci când vine vorba de achiziționarea unui autoturism, mulți șoferi își doresc un model premium, cu performanțe excelente și un…

21 de minute în urmă

Mercedes CLA, mai bun la toate capitolele

Tot ce a rămas de la predecesor este numele. Mercedes CLA s-a schimbat în toate privințele, rămânând doar o palidă…

2 ore în urmă

Audi își reduce personalul din Germania cu 7.500 de posturi

Audi, divizia premium a grupului Volkswagen, a anunţat că intenţionează să renunțe la 7.500 de locuri de muncă din Germania…

9 ore în urmă

Renault 5 Turbo 3E, un mini-supercar electric

Renault a dezvăluit versiunea de serie a compactei supersportive R5 Turbo 3E, prezentată ca unicat la Salonul auto de la…

o zi în urmă

Tesla are în plan un Model Y mai accesibil

Confruntată cu o scădere a vânzărilor la nivel mondial, dar și cu posibile taxe suplimentare impuse ca răspuns la cele…

o zi în urmă

Alfa Romeo Junior Ibrida Q4 – tracțiune integrală pe cel mai mic model din gamă

Tracțiunea integrală a fost, din 1992, parte din viața mărcii italiene. Acum, a revenit în actualitate, adusă de cel mai…

2 zile în urmă