Mini Hatch 3 uși, Mini Hatch 5 uși și Mini Cabriolet au primit un facelift important. Este primul upgrade important de la lansarea actualei generații în 2013.
Mini a operat un upgrade important pentru toată gama modelului Hatch, atât versiunile cu trei portiere cât și cele cu cinci, dar și pentru modelul Cabriolet. Anterior, modelul a mai primit un facelift minor în 2018.
Faceliftul include modificări de design, partea frontală fiind acum mai vizibilă. Grila a fost conturată cu inserții negre, spoilerul a fost redesenat, iar farurile LED sunt oferite acum ca echipare standard. Stopurile LED cu design Union Jack sunt și ele oferite în echiparea de serie.
Facelift important pentru Mini Hatch și Mini Cabriolet
În gama de culori sunt disponibile trei nuanțe noi: Zesty Yellow, Island Blue Metalic și Rooftop Grey Metallic. Designul jantelor de aliaj este acum nou, fiind disponibile cinci modele. O premieră este și plafonul Multitone ce poate îngloba trei nuanțe de culoare.
La interior, Mini primește volan reproiectat ce poate fi încălzit, ca opțiune, display pentru instrumentele de bord, ecran central de 8.8 inch, scaune sport în culoarea Light Checkered și frână de parcare electrică.
Gama de motorizări rămâne neschimbată, cu propulsoare cu trei cilindri de 1.5 litri, sau motorizarea de 2.0 litri în două variante de putere.
Noua gama Mini va fi disponibilă începând cu luna martie a acestui an.
Via Mini