Mini a prezentat oficial cea mai puternică versiune a modelului Hatchback: John Cooper Works GP de 306 CP.
Mini a trecut modelul său Hatchback prin tratamentul diviziei de performantă John Cooper Works pentru a crea cel mai puternic Mini de serie. Noul Mini John Cooper Works GP folosește motorul turbo de 2.0 litri ce dezvoltă 306 CP între 5.000 și 6.250 rpm și poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 5.2 secunde.
Puterea este trimisă către puntea față prin intermediul unei cutii de viteze automate Steptronic cu opt trepte.
Cuplul maxim este de 450 Nm între 1.750 și 4.500 rpm, iar viteza maximă ce poate fi atinsă de noul model este de 265 km/oră.
Noul model performant a fost prezentat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Mini JCW GP va fi produs în serie limitată la doar 3.000 exemplare, asamblarea urmând a începe în luna martie a anului viitor la uzina Mini din Oxford, Marea Britanie.
La nivel optic, noul Mini JCW GP se remarcă prin elementele aerodinamice: prize de aer proeminente, aripi din fibră de carbon (CFRP) și un eleron spate de dimensiuni generoase. O singură culoare este disponibilă pentru noul model: Racing Grey.
Versiunea Mini John Cooper Works GP nu are banchetă pentru pasagerii spate, aceasta fiind înlăturată pentru a îmbunătății greutatea mașinii. În locul ei găsit o bară pentru rigidizarea caroseriei. Versiunea GP are o gardă la sol redusă cu 10 mm față de modelul Mini JCW normal, iar suspensia, frânele și sistemul de evacuare au fost upgradate.