În competiția pentru obținerea celui mai mic consum, organizată în cadrul unui eveniment mass media desfășurat în Republica Cehă, jurnaliștii au reușit să îmbunătățească consumul „oficial” declarat de producător pentru modelele GreenLine.
Drive testele dedicate mass-media, care au avut loc în perioada 18-22 octombrie, în Republica Cehă, au inclus întreg portofoliul de modele GreenLine și au demonstrat, de la Fabia până recent lansatul Yeti.
În competiția pentru obținerea celui mai mic consum, organizată în cadrul acestui eveniment, jurnaliștii au reușit să obțină un consum foarte mic cu fiecare model și chiar au îmbunătățit consumul „oficial” declarat de producător. Tehnologia GreenLine este disponibilă de câteva săptămâni pentru tot portofoliul de modele Škoda, de la Fabia şi până la Superb. Producătorul oferă un total de șapte modele GreenLine, cel puțin câte unul pentru fiecare gamă.
Toate autovehiculele testate au dovedit că îmbinarea noilor tehnologii de reducere a consumului, încorporate în modelele GreenLine, cu un stil de condus economic, are ca efect reduceri la niveluri record ale consumului de combustibil și emisiilor de CO2. Fabia GreenLine a înregistrat un consum mai mic decât 3 l/100 km (cel mai bun șofer reușind să obțină 2,7 l/100 km, adică emisii de CO2 de numai 71 g/km). În Europa, valorile oficiale pentru acest model sunt 3,4 l/100 km, respectiv 89 g/km.
Mai mult, celelalte modele GreenLine s-au dovedit, la rândul lor, extrem de economice. Cea mai mică cifră înregistrată în cazul modelului Octavia a fost de 3,2 l/100 km (84 g CO2/km), iar cel mai bun rezultat în cazul modelului Superb, nava amiral a companiei Škoda, a fost 3,3 l/100 km (87 g CO2/km), majoritatea șoferilor reușind să obțină valori ale consumului situate sub 4 l/100 km.
Roomster și Yeti au consumat 3,9 l/100 km (103 g CO2/km), respectiv 3,7 l/100 km (98 g CO2/km).