Modelul hibrid Renault Clio E-Tech este disponibil și în România

Renault România a anunțat că modelul hibrid Clio E-Tech este disponibil și în țara noastră pentru un preț de pornire de 18.750 euro (TVA inclus).

Noua generație a modelului Renault Clio primește și versiunea hibridă E-Tech pe piața din România. Aceasta folosește motorul pe benzină de 1.6 litri împreună cu două motoare electrice pentru un total de 140 CP.

Cea mai recentă generație Renault Clio a debutat în primăvara anului trecut, iar în România modelul este disponibil din noiembrie 2019.

Noua versiune hibridă Clio E-Tech este de acum disponibilă la rețeaua de dealeri Renault la un preț de bază pentru versiunea Zen de 18.750 euro (TVA inclus).

Clio E-Tech are 140 CP oferiți de motorul pe benzină de 1.6 litri, iar sistemul electric este susținut de o baterie de 1.2 kWh. Modelul folosește două motoare electrice dintre care unul are rol de generator și este numit HSG (High-Voltage Starter Generator). Sistemul hibrid este unul clasic, fără încărcare la priză.

Vor fi disponibil patru versiuni de echipare pe piața din România:

Versiunea de bază este numită Zen și are în dotare display-ul de 7 inch cu sistem multimedia Easy Link.

Urmează versiunea Intense ce adaugă faruri full LED și tapițerie combinată piele-textil. Prețul de pornire pentru versiunea Intense este de 20.050 euro.

Mai sunt oferite echipările serie limitată E-Tech și RS Line. Echiparea specială E-Tech  este caracterizată de jantele de aliaj de 16 inch cu un design special, de bara de protecție spate și badge-urile E-Tech Hybrid situate pe montantul central și ușa portbagajului. Disply-ul central are 9.3 inch, iar prețul de pornire este de 20.850 euro.

Versiunea cu look sportiv RS Line are jante de 16 inch, geamuri spate și lunetă cu tentă fumurie. Prețul este de 21.050 euro.

Test drive Renault Clio E-Tech

Via Renault România

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top