Motiv de panică printre cei strângeau bani să-și cumpere o Dacia anul viitor. Grupul Renault este susceptibil de amenzi uriașe, iar Duster va avea de suferit. Versiunea cu motor de 1,3 litri va fi mult mai scumpă.
Sancțiunile se vor răsfrânge asupra modelului Duster cu motor dezvoltat de Renault-Nissan în parteneriat cu Daimler, propulsor care a ajuns și în gama compactă de la Mercedes. Acestea se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2020 și vor viza modelele care depășesc limita de emisii. Astfel, clienții vor fi nevoiți să plătească, de anul viitor, un preț cu cel puțin 1.600 de euro mai mult pentru Duster TCe 130 și TCe 150 GPF, scrie Cardisiac. Versiunea cu 150 CP pornește acum în Franța de la 18.890 de euro.
Aceasta este cea mai ieftină versiune Duster. Cât costă și când poți să o comanzi?
Guvernul francez va implementa noul sistem de penalizări financiare pentru constructorii care au în gamele lor mașini cu emisii poluante care depășesc valoarea de 110 grame de dioxid de carbon pe kilometri, conform standardului NEDC.
Astfel, noua lege va aduce costuri cu până la 1.000 de euro pentru emisii cuprinse între 110 și 132 g/km și de peste 1.000 de euro pentru emisii de peste 132 g/km.
Măsura ar putea grăbi apariția unui model electric sau hibrid în gama Dacia, cu care Renault ar putea reduce nivelul de emisii poluante la nivel de gamă.
Test drive Dacia Duster TCe 150 – Dacia cu apucături de Mercedes
Compania Autoway a analizat valorile emisiilor modelelor Dacia, comercializate în intervalul ianuarie – septembrie 2019 și a concluzionat că, în Hexagon, 11% dintre unitățile cu logo-ul producătorului român depășesc 133 g/km, iar 77% dintre acestea se regăsesc în intervalul 110-132 g/km.
Astfel, Dacia Duster TCe 130 GPF cu motor 1,3 litri va costa cu 1.629 de euro mai mult, în timp ce TCe 150 GPF va costa cu 2.726 de euro mai mult.
Creșterile masive de preț ar putea avea un impact devastator pentru Dacia, deși Duster a terminat luna septembrie pe locul întâi în topul celor mai bine vândute SUV-uri din Europa și pe locul 2 în clasamentul celor mai bine vândute modele pe “Bătrânul continent”.