Monopostul BMW iFE 18 cu care compania germană va debuta în FIA Formula E ABB în ediția cu numărul cinci al competiției a susținut o sesiune de teste la Calafat. Precizare: Calafat de Spania, sau mai precis un cartier al municipiului Ametlla de Mar, regiunea Baix Ebre, provincia Tarragona din Catalunya, care găzduiește un circuit.
Sesiunea organizată de BMW Motorsport în complexul care deține o pistă cu o lungime de 3.25 km, a durat trei zile și a avut drept țel continuarea procesului de dezvoltare al monopostului BMW iFE 18 care este echipat cu un tren de rulare realizat exclusiv de bavarezi. Canadianul Bruno Spengler, campionul DTM din 2012, a fost cel care a urcat în cockpit, iar la finalul sesiunilor a declarat: ”Testul cu BMW iFE.18 a fost unul pozitiv. Am petrecut mult timp pe circuit. Când ne-am confruntat cu o anumită problemă, aceasta a fost remediată relativ repede. Într-un proiect nou precum acesta, testele iniţiale sunt în special despre acumularea experienţei. Am făcut acest lucru şi am parcurs cea mai mare parte a programului nostru de teste. Pentru mine, ca pilot, este ceva cu totul special să fiu implicat aici încă de la început. Munca de dezvoltare a unei maşini noi este o misiune unică”.
Trebuie precizat că pe lângă monopost, compania se implică și cu o flotă BMW i în sezonul 4 al întrecerii, fiind “Official Vehicle Partner” al Campionatului FIA Formula E ABB. Flota este condusă de noul BMW i8 Coupé, modificat cu componente BMW M, dar şi cu noul BMW i3s în rol de “Medical Car” şi “Race Director Car”, sau BMW X5 xDrive40e în rol de de “Rescue Car”.