Motivul pentru care Nissan ia în considerare vânzarea a două uzine din Europa

Uzină Nissan

Nissan ia în considerare vânzarea a două uzine de pe teritoriul Europei în tentativa de a eficientiza costurile și de a face tranziția către electromobilitate.

Bloomberg anunță că producătorul japonez a fost deja contactat de potențiali cumpărători pentru uzinele companiei din Marea Britanie și din Spania. Pe listă s-ar putea afla – conform unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul – constructori auto din China.

Nissan ia în calcul renunțarea la una sau chiar la ambele uzine ca urmare a scăderii cotei de piață. În luna iulie a acestui an, casa niponă și-a anunțat intenția de a concedia 12.500 de angajați la nivel global, urmând să-și concentreze eforturile asupra livrării de vehicule acasă în Japonia, în China și în Statele Unite, cele mai importante piețe pentru producător.

Asiaticii ar putea alege să livreze modelele comandate în Europa direct de la uzina din prefectura Kanagawa, din vestul Japonia, excluzând astfel necesitatea unor uzine în Europa.

Compania intenționează și să renunțe la mai multe modele care nu aduc profit. Brand-ul deținut de Nissan, Datsun, este pe lista neagră, acolo unde a ajuns și o serie de modele de clasă mică sau compactă. Soarta lui Micra este astfel, sub semnul întrebării.

Uzina constructorului japonez de lângă Barcelona are în plan concedierea a 600 de angajați. Nici angajații centrului de producție din Sunderland, Marea Britanie, nu stau liniștiți. Niponii au avertizat autoritățile locale că intenționează să închidă fabrica în cazul unui Brexit fără acord comercial.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top