Muncitorii de la uzina Dacia amenință că intră-n grevă. Ce salarii vor?

dacia - uzina Automobile Dacia

Muncitorii de la uzina Dacia amenință că intră în grevă. Reprezentanții acestora au început negocierile pentru contractual colectiv de muncă pe 2019, dar nu au ajuns încă la vreun rezultat, scrie Adevărul.

Conducerea uzinei de la Mioveni a propus o creștere de 300 de lei, oferită în două tranșe: 250 de lei începând cu 1 Aprilie și 50 de lei începând din octombrie. Sindicatul Automobile Dacia solicită 700 de lei în plus.

Viceliderul Sindicatului, Ion Iordache, le-a vorbit reporterilor Adevărul despre această etapă a negocierilor, dar și despre ce urmează să se întâmple.

Producția uzinei de la Mioveni în creștere

”Am transmis către directorul general Dacia o scrisoare cu toate revendicările. Dacă nu vom fi mulţumiţi de răspunsul directorului general, vom merge la concilierea de la ITM Argeş, o etapă prevăzută de lege înainte de declanşarea grevei. După ce se termină concilierea de la ITM Argeş, membrii sindicatului pot decide declanşarea grevei. Suntem în etapa în care ne pregătim pentru declanşarea grevei”, a explicat acesta.

Oficialii Dacia, care anunță că este vorba despre o creștere salarială de 360 de lei, își doresc să ajungă la un acord cu angajații cât mai repede posibil, “pentru ca angajaţii noștri să beneficieze de un climat de lucru calm, propice desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii.”

Câte unități Dacia au fost înmatriculate luna trecută?

Aproximativ 14.000 de angajați numără Uzina Dacia de la Mioveni, iar salariul mediu brut de bază este – conform Adevărul – de 3785 de lei.

Vedeți pe www.adevărul.ro când a avut loc ultima grevă generală la Dacia și ce durată a avut aceasta.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top