Noul Mercedes-Benz GLS completează gama de SUV-uri a companiei, poziționându-se în fruntea acesteia ca lux și proporții. În premieră, SUV-ul este disponibil opțional cu două locuri individuale pe cel de-al doilea rând de scaune.
Noul Mercedes-Benz GLS a crescut în dimensiuni în toate direcțiile. A primit 77 mm în plus în lungime până la 5207 mm, 22 mm în lățime până la 1956, iar ampatamentul său a crescut cu 60 mm până la 3135, ceea ce se traduce printr-un spațiu interior superior. În ciuda dimensiunilor de gigant, GLS are un coeficient aerodinamic de 0,32.
Așa cum am văzut și în fotografiile care au ajuns pe internet zilele trecute, o grilă dreaptă, flancată de faruri MULTIBEAM LED cu câte 112 LED-uri fiecare, creează o apariție uluitoare. La capătul opus, stopurile cu aspect tridimensional subliniază lățimea vehiculului.
Cele trei rânduri de scaune vin standard cu reglaje electrice, iar cel de-al treilea poate coborî complet în podea pentru a crește volumul portbagajului la 2.400 de litri. Prin apăsarea unui buton ALL, toate scaunele vor fi pliate simultan. Pragul portbagajului coboară cu 50 mm pentru a facilita încărcarea obiectelor grele.
Funcția Easy-Entry permite accesul facil pe locurile din spate. viitorul posesor de GLS poate bifa scaune individuale de lux, care prezintă și cotiere, pentru rândul al doilea. Constructorul premium promite confort inegalabil pe locurile din spate, acolo unde, spun nemții, două persoane de până la 1,94 m pot călători fără probleme. Și locurile de pe rândul al treilea sunt încălzite.
Mașina primește supensia E-ACTIVE BODY CONTROL, care are la bază un sistem de 48 de volți, care a debutat odată cu noul GLE, prezentat în toamna anului trecut, și care îl transformă pe noul GLS într-un veritabil offroader. SUV-ul este echipat standard cu suspensie pneumatică cu funcție Adaptive Damping System Plus. Suspensia E-ACTIVE BODY CONTROL intră în acțiune atunci când SUV-ul este blocat într-o situație dificilă, coborând și ridicând automat mașina pentru a modifica presiunea la sol a anvelopelor și pentru a îmbunătăți tracțiunea.
O premieră în segment este funcția Carwash (Spălătorie auto), care, la apăsarea unui buton, pregătește mașina pentru a intra într-o spălătorie. Astfel, oglinzile sunt pliate automat, geamurile și acoperiul panoramic sunt închise, sistemul dezactivează senzorul de ploaie și activează camera de 360 de grade, care îl ajută pe șofer să se orienteze pe durata spălării mașinii.
Și GLS primește sistemul bazat pe inteligență artificială MBUX, cu ecrane duale de 12,3 inci. Ca parte a pachetului MBUX Rear Seat Entertainment System, sistemul este disponibil opțional și pentru locurile din spate, cu ecrane de 11,6 inci amplasate în tetiere.
Și un Head-up Display full-color poate fi comandat contra cost.
Viitorul posesor de GLS poate alege unul dintre motoarele pe benzină și diesel disponibile în gama în vârful căreia se poziționează, pentru moment, GLS 580 4MATIC, cu motor V8 și sistem electric de 48 de Volți. Propulsorul V8 dezvoltă 489 de cai putere și 700 Nm și primește, pentru perioade scurte, 22 de cai putere și 250 Nm în plus, cu ajutorul funcției EQ Boost. De aceeași funcție beneficiază și GLS 450 4MATIC. Această versiune este pusă în mișcare de un motor cu șase cilindri în linie, care îi asigură 367 de cai putere și 500 Nm, 22 cai puere și 250 Nm în plus pe perioade scurte de timp.
Sunt disponibile și două motoare diesel în gamă: este vorba despre propulsorul OM 656, care își găsește loc sub capota lui GLS 350 d 4MATIC, cu 286 cai putere și 600 Nm, și sub capota lui GLS 400 d 4MATIC, cu 330 de cai putere și 700 Nm. Ambele versiuni respect standardul Euro 6d, care intră în vigoare abia la 1 ianuarie 2020.
Construit la uzina Tuscaloosa din Alabama, Statele Unite, noul Mercedes-Benz GLS va ajunge în showroom-uri la finalul acestui an.