Nikola Badger este cel mai nou reprezentant al clasei americane a pickup-urilor „full-size” electrice. Constructorul de vehicule comerciale încă lucrează la dezvoltarea acestuia. Prezentarea oficială, sub formă de concept, va avea loc în septembrie.
Nikola Motors a anunțat momentan că va crea două versiuni, ambele complet electrice. Prima va fi de tipul BEV, iar a doua în format FCEV. Aceasta din urmă va avea sistem de propulsie pe pilă de combustie, dar și baterii care pot fi reîncărcate din rețeaua de energie. Datele cele mai importante de performanță sunt autonomia de 600 mile (965 km) și accelerația 0-60 mph (96 km/h) în 2,9 secunde.
Nikola Motor Co. pare să țintească segmentul comercial al pickup-urilor. Badger va avea acumulatori de 160 kWh și sursă de export a energiei de 15 kW. Aceasta este foarte importantă pentru clienții care utilizează diverse unelte la muncă. Lista preliminară de specificații include și un sistem de propulsie de 455 CP în mod continuu (906 CP maxim) și 1330 Nm. Sistemul fuel cell are o putere de 120 kW și permite utilizarea combinată FCEV / BEV.
Noul pickup EV ar putea avea drept competitori direcți modele precum Atlis XT, Bollinger B2, Rivian R1T, Ford F-150 EV, GMC Hummer și Tesla Cybertruck. Dimensiunile sunt de aproximativ 5900 mm lungime, 2160 mm lățime și 1850 mm înălțime. Bena are o lățime de 1560 mm. Sistemul de tracțiune integrală este de tip independent, iar capacitatea de remorcare ajunge la 3629 kg (8000 lbs.).