După mulți ani în care se credea că propulsia electrică nu poate exista fără ajutorul unui generator și al unui motor termic, iată că Nissan a reușit să scoată pe piață un autoturism complet electric.
După mai mulți ani de studiu ce au început în 1992 și au vizat dezvoltarea acumulatorilor cu litiu și extinderea capacitătații de stocare a energiei electrice, Nissan este gata să dea lovitura pe piața autoturismelor cu zero emisii poluante și propulsie electrică.
Proiectul denumit Leaf posedă aptitudini foarte apropiate de un autoturism convențional cu motor termic, față de care japonezii au estimat costuri de exploatare cu până la opt ori mai reduse. Conceput inițial pentru piața japoneză pentru care este oferit spre vânzare cu un preț echivalent cu 30.000 euro, Leaf s-a bucurat de un succes neașteptat, cu peste 9.000 de comenzi preproducție, iar compania a făcut demenrsurile necesare pentru ca producția de masă să fie începută în mai multe locații de pe mapamond.
Producția inițială a început deja în Japonia la uzina din Oppama, cu o capacitate de fabricație de 50.000 de unități anual, urmând ca următoarea fabrică să fie locată în Statele Unite și să producă de trei ori mai multe vehicule de acest tip.
Nissan a reușit să scoată pe piață un autoturism complet electric – Nissan Leaf
În curând și în Europa Prima serie de mașini destinate pieței europene va fi produsă în Japonia și va dispune de volan pe partea stângă, apariția lor pe bătrânul continent fiind așteptată către finele acestui an. Pentru Marea Britanie, primele livrări vor începe anul viitor, dar japonezii au planuri mari cu Regatul Unit și au început deja în Sunderland construcția primei uzine ce va produce modelul Leaf destinat pieței europene, ale căror produse finite le vom vedea la lumină abia în 2013.
Performanțe peste așteptări Nissan Leaf posedă o caroserie obișnuită de dimensiunile clasei compacte și oferă cinci locuri și un spațiu pentru bagaje satisfăcător. Mașina este propulsată de un motor electric de 80 kW ce va fi alimentat de la o serie de 48 de baterii cu litiu ce furnizează 90 kW, capacitate suficientă pentru o autonomie de 160 km, ceea ce reprezintă aproximativ dublu față de alte autoturisme electrice existente acum pe piață.
În plus, această autonomie depășește necesarul estimat al utilizatorilor obișnuiți, dintre care peste 80% nu depășesc în medie 100 km în fiecare zi.
Viteza maximă de deplasare este de 140 km/h, iar încărcarea acumulatorilor se va putea face în mod normal în opt ore. Pentru situațiile în care este necesar un timp de încărcare mai scurt, Leaf posedă un circuit de încarcare integrat de mare capacitate, ce poate încarca acumulatorii la 80% din capacitate, în doar 30 de minute.
Din punct de vedere al siguranței, mai ales că vorbim despre un autoturism la bordul căruia se va regăsi o importantă cantitate de energie electrică, Nissan Leaf dispune de un sistem ce va deconecta în timpul rulării circuitul de încărcare dispus în față pentru ca un eventual impact asupra părții frontale să nu aibă efecte nedorite.
Din punct de vedere al rezistenței la coliziuni, Nissan a dat asigurări că a luat toate măsurile pentru ca Leaf să întrunească toate normele de siguranță necesare oricărui autoturism convențional din segmentul său. Pentru ca alimentarea lui Leaf să nu fie o problemă, Nissan va construi stații de alimentare proprii pentru acest model, ce vor fi regăsite pentru început în locația dealerilor proprii, urmând ca sistemul să poată fi oferit în cel mai scurt timp și utilizatorilor casnici.
Fiind cel mai avansat proiect de acest fel, Nissan Leaf a câștigat pariul legat de viitorul autoturismelor electrice și este primul vehicul complet electric destinat producției de masă.
Deși Nissan consideră în continuare că motorul cu ardere internă va deține supremația și în deceniile următoare, pasul important pe care aceștia l-au facut în domeniul dezvoltării trasportului cu zero emisii va readuce în atentia publicului larg și va dovedi în același timp importanța tehnologiilor nepoluante