Micra s-a maturizat odată cu trecerea la noua generație și are pretenția ca a devenit unealta perfectă pentru mediul urban. Am luat-o la o plimbare prin București pentru a vedea ce are de spus.
Aflată deja la a patra generaţie, Nissan Micra este disponibilă şi în România, încercând să ridice stacheta în clasa maşinilor de oraş prin câteva găselniţe interesante şi totodată foarte utile. La exterior am descoperit un model ajuns la maturitate, care pune accentul acum pe sportivitate, subliniat de spoilerul spate pronunţat care contribuie la scăderea consumului de carburant şi, implicit, reducerea emisiilor. Deşi designul exterior este în totalitate nou, acesta nu a compromis vizibilitatea, condiţie de bază pentru achiziţionarea unei maşini de oraş.
Gadgeturi
La interior, primul lucru pe care l-am remarcat a fost poziţia de conducere bine configurată, care poate acomoda persoane de diferite dimensiuni. Eu – la peste 1,80 m – mi-am găsit cu uşurinţă poziţia, însă scaunul şoferului poate fi şi ridicat surprinzător de sus, un lucru excelent pentru şoferii minioni. Deşi atmosfera interioară este sobră, elementele argintii dau un suflu nou, pariind pe linii rotunde şi materiale plăcute la prima atingere. Noul Nissan Micra este disponibil în trei variante de echipare – Visia, Acenta şi Tekna – şi dispune de o listă bogată de inovaţii.
Dacă alegi versiunea Tekna, ai la dispoziţie Nissan Connect, un pachet complet integrat de divertisment şi informaţii, care încorporează navigarea prin satelit, ecran touch-screen color de 5 inch, Bluetooth pentru conectarea telefonului mobil, fante Aux-in şi USB, plus sistem audio cu şase difuzoare. Nu trebuie ratat nici sistemul de măsurare a spaţiului de parcare Park Assist, oferit tot în cadrul acestei versiuni, sistem care informează şoferul dacă un spaţiu este potrivit pentru parcare. În timp ce şoferul caută un loc de parcare, poate activa sistemul Park Assist cu ajutorul unui buton de pe bord şi apoi trebuie să semnalizeze pentru a indica sistemului latura pe care se va face parcarea.
Chiar şi în varianta standard, noul Micra vine cu o listă interesantă de dotări, amintindu-le aici doar pe cele mai importante: aer condiţionat, ABS, ESP, 6 airbaguri, radio CD, Bluetooth şi computer de bord. Tot standard beneficiaţi de un spaţiu interior generos chiar şi pentru pasagerii din spate, în condiţiile în care locurile din faţă acomodează pasageri care depăşesc 1,80 m înălţime, iar poziţia este una de drum intins. Portbagajul nu este vreun record, dar este suficient pentru un weekend la munte sau la mare.
La volan
Nu trebuie să–ţi faci prea mari probleme când vine vorba de alegerea motorizării, deoarece noul Micra este disponibil, deocamdată, doar cu un singur propulsor pe benzină de 1.2 litri şi 80 CP. Este o ofertă corectă pentru o clasă în care „benzina face legea“, iar consumul de carburant reprezintă o adevărată binecuvântare. Modelul testat de noi este echipat şi cu noua cutie de viteze automată CVT cu funcţie Sport, foarte reuşită pentru traficul din Bucureşti. Interesant este că, deşi automată, aceasta pune în valoare cei 80 CP şi 110 Nm, în condiţiile în care consumul de carburant nu depăşeşte cu mult pe cel declarat de producător – 5 l/100 km în regim mixt. Prin oraş, noul Micra este sprinten şi o plăcere să îl manevrezi în spaţii inguste, acesta lăudându-se cu cea mai mică rază de bracaj din clasa sa – 4,65 metri.
O altă surpriză plăcută vine de la trenul de rulare silenţios şi care nu tinde să „ţopăie“ pe denivelări. Direcţia este uşoară şi cu siguranţă pe placul doamnelor sau domnişoarelor. Cei 1,2 litri şi 80 CP sunt suficienţi pentru masa maşinii care este mai scăzută cu 35 kg decât generaţia precedentă, dar care devine astfel mult mai uşor de condus şi pretabilă la mişcări din scurt, specifice condusului în oraş. Sintetizând, noul Micra este o ofertă tentantă pentru cei care-şi doresc un autoturism de oraş de ultimă generaţie şi care să puncteze la capitole precum manevrabilitate, spaţiu interior sau consum redus de carburant.
Date tehnice: | Nissan Micra |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.2i |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 955/1435 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 3780/1665/1525 |
Ampatament | 2450 |
Volum portbagaj [l] | 265 (1130) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.2i |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 1198 |
Sistem alimentare | injectie multipunct |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 59(80)/6000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 110/4000 |
Cutie de viteze | Automata/CVT |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 161 |
0-100 km/h [s] | 14.5 |
Consum urban/extra/mixt | 6.7/4.6/5.4 |
Emisii CO2 [g/km] | 125 |