Nissan Note – La vânătoare de note

Noul Nissan Note iese la vânatoare în segmentul monovolumelor de clasă mică adoptând un design proaspăt, un interior desenat cu multă imaginaţie şi o serie de dotări menite să impresioneze juriul prezent la evenimentul din Bratislava.

In Romania, segmentul monovolumelor de clasă mică este un subiect tabu pentru majoritatea importatorilor, vânzările fiind sub așteptări. Discutăm despre acele mașini cu dimensiuni de clasă mică, menite să te ajute în traficul aglomerat din orașe, dar care să se descurce ocazional și până “la mare” sau “la munte”. Pentru clienţi, alegerea este destul de grea deoarece bugetul le permite să arunce un ochi și către clasa mică – Fiesta, Polo, dar și spre clasa mică, cu portbagaj – Aveo sau Kia Rio. Concurenţa directă nu se rezumă doar la Ford B-MAX sau Opel Meriva, modele care se află încă în prima decadă a vieţii, iar strategia globală nu este un lucru inventat de Nissan.

Pe încercate

Pentru a ne convinge cum stau lucrurile și dincolo de mapă de presă, am zburat până în Viena, de unde era planificat un test drive cu noul Note către destinaţia finală, Bratislava. Note este poziţionat în gama Nissan ca puntea de legătură între Micra și Juke, împrumutând de la fiecare ce este mai bun. Proporţiile caroseriei îl recomandă pentru drumurile din oraș, în timp ce interiorul oferă la drum întins cel mai bun confort din clasa sa.

Nissan Note – La vânătoare de note

La exterior pot fi admirate tendinţele anului 2013 indiferent din ce unghi îl privești, noile linii de design reușind să facă interesant chiar și un automobil construit dinspre interior spre exterior. Mirajul are loc îndată ce deschizi portierele: un interior cu totul nou, cu elemente preluate din gamă și dotări de ultimă generaţie. Poziţia de condus este mai joasă cu 9 mm în comparaţie cu cea a primei generaţii, totodată îţi permite să ai o bună vizibilitate în trafic.

Construcţia planșei de bord lasă loc unui interior aerisit care, la prima vedere, pare mai încăpător decât cel al concurenţei. În spate se călătorește ca într-un amfiteatru, locurile fiind poziţionate mai sus și asta fără a crea senzaţia că la prima frână ocupi, fără să anunţi, locurile din faţă. Pentru un plus de confort, bancheta poate culisa 16 cm, acest lucru traducându-se prin mai mult spaţiu pentru pasageri, dar mai puţin pentru bagaje, care au la dispoziţie 325 litri standard sau 411 litri.

Accesul este facil graţie deschiderii portierelor până la 90 de grade, iar odată ajuns in interior ești răsfăţat de cele mai confortabile scaune din clasa sa, cu un mare plus pentru șezutul lung care susţine excelent coapsele. Dotări de top Pentru nivelurile superioare de echipare, Nissan oferă un adevărat arsenal tehnologic pe care l-am putut vedea și în condiţii reale.

Noul Nissan Note iese la vânatoare în segmentul monovolumelor de clasă mică adoptând un design proaspăt si un interior desenat cu multă imaginaţie

Primul element pe listă a fost Around View Monitor care mi-a permis să am o vedere “ca din elicopter” asupra extremităţilor mașinii și să execut manevrele de parcare fără să folosesc suprafaţa din sticla – parbrizul și geamurile laterale mi-au fost acoperite. Sistemul nu este nou, însă se regăsește pe modele mai scumpe și, în cazul lui Note, beneficiază și de funcţie care atenţionează când în perimetrul mașinii se află un obiect în mișcare (un lucru excelent în parcările aglomerate).

2

Capitolul siguranţă este îmbunătăţit de noi sisteme – cel al menţinerii benzii de rulare sau de monitorizare a unghiului mort, sisteme care funcţionează cu ajutorul camerei din spate care, datorită unor jeturi cu apă și aer, este în permanenţă curată, chiar și în condiţii de vreme nefavorabilă. La drum Proba asfaltului a însemnat și conducerea celor două propulsoare supraalimentate – 1,2 litri benzină compresor și 98 CP și 1,5 litri diesel de 90 CP.

Prima pe listă s-a înscris motorizarea de 1,2 litri cuplată la o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Sub capotă se află 3 cilindri foarte tăcuţi la relanti și care reusesc să se exprime interesant atunci când acul turometrului depășește 3.000 rpm. Este un motor care răspunde bine, dar care este penalizat de treptele lungi ale cutiei, reversul medaliei fiind consumul redus de carburant.

Nu te implică foarte mult în actul conducerii, însă îţi asigură o călătorie confortabilă și o silenţiozitate excelentă.

Astfel, în treapta a cincea de viteze, la 130 km/h, acul turometrului indică 3.250 rpm, la 120 km/h 3.000 rpm, iar la 110 km/h 2.75O rpm. Pentru depășiri recomand plaja de turaţii 3.000-5.000 rpm, însă în treapta a doua de viteze atinge peste 100 km/h, iar în treapta a treia 135 km/h. În tandem cu pornirile pacifiste se află direcţia sedată, excelentă pentru oraș și pe aceeași frecvenţă cu suspensia moale la drum întins.

Nu te implică foarte mult în actul conducerii, însă îţi asigură o călătorie confortabilă și o silenţiozitate excelentă. În contrast cu toate acestea se poziţionează pedala de frână cu o primă cursă dură și care opune o rezistenţă care te poate lua prin surprindere.

Noţiunea de sprinten vine de la motorizarea de 1,5 dCI și 90 CP care te face să mânuiești cu mai mult entuziasm cutia de viteze și care, fără să te implici prea mult, îţi poate înregistra un consum de carburant în jurul valorii de 3 litri pentru 100 km. Tot în sprijinul reducerii consumului de carburant vine și funcţia Start/Stop care și-a făcut cu brio treabă în timpul testului.

Pentru piaţa din România este foarte probabil ca cea mai bine vândută motorizare să fie chiar cea de 1.2 litri benzină aspirat care cu siguranţă o să aibă și cel mai accesibil preţ și un pachet interesant de dotări oferit standard. La final, Note se dovedește a fi o opţiune corectă în segmentul său, cu un mare plus pentru confortul și nivelul de siguranţă oferite.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top