Nissan Pathfinder 2018 aduce o funcție nouă în segment. Claxonează de două ori pentru a-ți aminti că ai uitat ceva pe bancheta din spate. Când ești la volan, un mesaj apare în bord pentru a te anunța că o portieră a fost deschisă.
Viitorul Nissan Pathfinder este făcut anume pentru uituci. Va fi dotat cu Rear Door Alert, sistemul care monitorizează sistemul de închidere al portierelor din spate pentru a verifica dacă acestea se deschid sau rămân închise. Odată ajuns la destinație, sistemul știe dacă ai ceva pe banchetă și te anunță să nu uiți obiecte la vedere. Inițial, un mesaj apare în bord, apoi, dacă nu îi dai atenție, mașina va claxona de două ori pentru a te face atent.
Dacă ai obiceiul să lași acolo bagaje, un laptop sau… chiar un copil, acum nu mai există riscul să le uiți în mașină. Sistemul se poate dezactiva sau poți limita reminder-ul, primind astfel doar mesajul din bord, dar nu și claxoanele.
Sistemul este o noutate la Nissan, dar Opel are o funcție asemănătoare. Șoferul este anunțat printr-un claxon scurt dacă uită mașina deschisă.