Giganticul Nissan Patrol Nismo va deveni realitate în acest an, iar un site din Orientul Mijlociu a reușit să-l filmeze ”în carne și oase”.
În Statele Unite se numește Nissan Armada. În alte regiuni, Nissan Patrol. Oricare i-ar fi numele, marele SUV a fost împrospătat printr-un facelift anul trecut. Sub capota sa lucrează un motor V8, de 5,6 litri, ce produce 400 CP și 560 Nm. Puterea este transmisă celor patru roți printr-o cutie de viteze automată cu 7 trepte. Acest motor este disponibil atât în SUA, cât și în Orient.
Însă Nissan pregătește o versiune sportivă, care va purta denumirea de Nissan Patrol Nismo. Aceasta nu va fi disponibilă în State, ci este destinată țărilor arabe.
Nissan Patrol Nismo: ce va fi nou?
Ei bine, acolo a fost spionat de pagina jokerr.cars, fără camuflaj, când era manevrat pentru a fi urcat într-un container de transport. Totul s-a întâmplat după ce a fost turnat un clip publicitar cu viitorul model. Din ceea ce vedem, viitoarea versiune Nismo va avea un kit de caroserie dedicat, cu elemente de design negre lucioase și accente roșii.Tipsurile eșapamentului au dimensiuni mai mari decât la versiunile ”civile”.
Jantele în două nuanțe par a avea diametrul de 22 de inchi. Actualmente, Patrol are jante de maximum 20 de inchi în țările din Orient, pentru a putea fi folosit fără probleme pe dunele de nisip.
➡ Mitsubishi Pajero iese din producție 💡
Firește, schimbările din habitaclu rămân, încă, un mister. Zvonurile spun că Patrol Nismo va primi un turometru roșu, scaune cu logo-ul Nismo și pedale din aluminiu. Cât despre motor, acesta va rămâne, probabil, cel actual. Totuși, puterea sa va crește (probabil la 430 CP). Alte modificări includ o nouă suspensie sport și un sistem de direcție mai responsiv.
Via