Smart #1, noul SUV electric al constructorului germano-chinez, se află în plin proces de testare. Un set nou de imagini cu mașina camuflată a fost publicat.
Noul model va fi lansat în versiunea de serie anul viitor sub numele Smart #1. Este primul SUV complet electric produs de Smart și primul model complet nou după seria de mașini de oraș ForTwo și ForFour.
Smart #1 – SUV electric
Smart, care este acum deținut în co-proprietate de Grupul Mercedes și compania Geely din China, va folosi de acum numere pentru modelele sale, iar simbolul # este folosit pentru a atrage un public mai tânăr către marcă. În cadrul acestui parteneriat, Mercedes va continua să funizeze partea de design, în timp ce Geely va aduce partea tehnică.
Noul model Smart #1 se bazează pe prototipul Concept #1 prezentat în toamna anului 2021 la Salonul Auto de la Munchen. Conceptul măsoară 4290 mm lungime, 1910 mm lățime și 1698 mm înălțime, ceea ce îl face aproape la fel de corpolent ca un Mercedes-Benz EQA.
Modelul se află în primă dezvoltare, iar constructorul a publicat un set de imagini cu exemplare de pre-serie în cadrul testelor la temperaturi joase la -40 grade Celsius ce se desfășoară în China, acolo unde va fi și produs.
Via Smart