Mazda Motor Corporation anunţă noi informaţii despre trenurile de rulare de generaţie nouă ale companiei, denumite SKYACTIV.
Acestea includ motoare, transmisii, caroserii şi platforme complet noi, care vor fi lansate începând cu 2011 şi vor facilita reduceri semnificative ale consumului de combustibil şi ale emisiilor de CO2 pentru toate modelele Mazda. Acest proces se va concentra pe strategia de reducere a greutăţii ca şi valoare de bază a brand-ului, în paralel cu optimizarea tehnologiilor trenurilor de rulare convenţionale. În cadrul unor etape viitoare vor fi introduse şi tehnologii de creştere a eficienţei cum sunt sistemul de frâne regenerative şi sistemele hibrid. Obiectivul Mazda este de a scădea consumul de combustibil la nivelul întregii game cu 30% până în 2015 raportat la media din 2008.
Motorul SKYACTIV-G pe benzină, spre exemplu, va obţine un nivel al consumului de combustibil comparabil cu cel al sistemelor hibrid. Motorul cu injecţie directă de înaltă eficienţă va avea un raport de compresie de 14.0:1, cea mai mare atinsă vreodată de un motor de serie pe benzină. Acesta permite motorului să utilizeze cu 15% mai puţin combustibil şi contribuie la o creştere a cuplului cu 15%. Un cuplu mai ridicat la viteze mici şi medii va însemna un răspuns mai bun cu mai puţin combustibil consumat.
Noul motor SKYACTIV-D, pe motorină, stabileşte la rândul său un record în ceea ce priveşte raportul de compresie, 14.0:1 fiind cel mai scăzut înregistrat vreodată pentru un motor diesel. Acest lucru determină o scădere a consumului de combustibil cu 20% şi totodată o ardere mai eficientă. Fără să necesite tratarea costisitoare a emisiilor pentru a reduce nivelul de noxe, Mazda SKYACTIV-D va respecta normele Euro 6. O turbină în două trepte asigură un răspuns fidel şi liniar la orice viteză şi creşte nivelul cuplului furnizat la turaţii reduse, dar şi ridicate, până la 5.200 de rotaţii.
În paralel Mazda a dezvoltat şi noua cutie automată SKYACTIV-Drive ca parte integrantă a tehnologiei SKYACTIV care combină avantajele unei transmisii automate convenţionale cu transmisia continuă-variabilă şi a uneia cu dublu ambreiaj. Intervalul de blocare mult lărgit creşte eficienţa convertizorului de cuplu, îmbunătăţeşte eficienţa transferului de cuplu şi oferă o senzaţie de condus similară cu cea a unei transmisii manuale. Noua SKYACTIV-Drive facilitează şi un consum de combustibil redus cu până la 7% comparativ cu transmisia automată utilizată în prezent.
Noua SKYACTIV-MT reprezintă o cutie de viteze manuală foarte uşoară şi compactă, ce prezintă un nivel redus al frecării interne cu efect direct al scăderii consumului de combustibil. Dimensiunea compactă permite o arhitectură eficientă a autovehicului, în timp ce cursa scurtă şi senzaţia de schimbare facilă a vitezelor sunt preluate parcă de la o maşină sport.
Mazda este convinsă că reducerea greutăţii autovehiculului reprezintă cheia scăderii consumului şi a emisiilor de CO2. Un rol esenţial în acest proces îl va avea noua structură de caroserie SKYACTIV-Body şi platforma vehiculului SKYACTIV-Chassis. Noua structură este cu 8% mai uşoară şi cu 30% mai rigidă. Aceasta conferă un nivel ridicat de siguranţă şi o manevrabilitate ridicată a autovehiculului. Reducerea masei a fost realizată prin intermediul creşterii cantităţii de aliaje de oţel de înaltă duritate şi prin optimizarea materialelor de îmbinare. Şasiul SKYACTIV va dispune de o suspensie nou dezvoltată, cu 14% mai uşoară decât cea curentă şi care oferă o manevrabilitate precisă şi un confort ridicat.