Gemenii premium de clasă mare au primit un facelift optic și tehnic. Cele mai importante schimbări? Elemente de design noi, panou cu display-uri curbat, o versiune nouă de top și toată gama de motoare adusă la zi. Iată, detaliat, ce aduc nou BMW X5 și X6 model 2024!
BMW X5 este deja la a patra generație (G05), în timp ce X6 a ajuns la a treia (G06). Producția acestora a început la finalul lui 2018, respectiv în 2019. Deci, au trecut patru ani peste ele, fapt care a impus o împrospătare a elementelor – cheie. Cu alte cuvinte, este faceliftul de la mijlocul vieții.
Exteriorul
Schimbările la exterior sunt de substanță. Farurile au devenit mai înguste, iar conturul și structura lor au fost simplificate. Luminile de zi au formă de săgeată. Și grila a fost retușată, și, opțional, poate fi luminată din spate. Bara de protecție are prize de aer complet regândite. Acestea conțin elemente poziționate pe verticală, creând o imagine robustă.
Aripile din față au primit difuzoare de aer restilizate. În spate, cea mai importantă schimbare este dată de noua structură interioară a stopurilor. Acestea au elemente din fibră optică și o semnătură nouă, în forma literei X. Peste toate, la X5, pachetul M Sport vine inclusiv cu elemente high-gloss Shadowline. La X6, pachetul M Sport este standard, iar stopurile au semnătură luminoasă în forma literei L.
Vechile versiuni de top M50i au fost eliminate din gamă. În locul lor au apărut X5 și X6 M60i. Acestea pot fi identificate la exterior prin grila cu bare verticale duble și cu logo M, capace negru lucios pentru oglinzile laterale și 4 terminații pentru eșapament. Extravagantul X6 primește în plus și o porțiune extinsă negru lucioasă pe bara de protecție din spate. (vezi galeria foto de mai sus)
Citește pe autoexpert.ro ➡ Test cu actualul BMW X6 M 💡
Peste toate, au apărut două culori exclusive, câte una pentru fiecare vârf de gamă. Astfel, X5 M60i xDrive poate fi comandat în culoarea M Marina Bay Blue metalizat. X6 M60i xDrive vine contra cost cu M Isle of Man Green metalizat. Pe lângă acestea, toate versiunile primesc nuanțe noi. Acestea sunt Blue Ridge Mountain, Brooklyn Grey, Skyscrapper Grey și Frozen Pure Grey. Sunt disponibile și 40 de nuanțe speciale BMW Individual, pentru cei care își doresc o personalizare suplimentară.
Habitaclul
Piesa centrală a habitaclului este panoul curbat al ecranelor. Acesta include instrumentarul digital de 12,3 inchi și display-ul central de 14,9 inchi. Ambele sunt animate de sistemul de operare de generația a 8-a. O bună parte din materialele de la interior sunt noi. La fel și mini-maneta selectorului cutiei de viteze, și zona cu lumină ambientală de pe bord. Aceasta afișează numele modelului sau sigla M, după caz.
Asistentul personal permite operarea diverselor funcții folosind vocea. Printre funcțiile noi ale sistemelor de asistență, enumerăm sistemul de navigație cu grafică augmentată pe display-ul head-up. Apoi, asistentul care permite rularea autonomă pe autostradă. În sfârșit, asistentul de parcare permite controlarea mașinii din exterior, pe distanța a maximum 200 m, folosind aplicația BMW.
BMW X5 și X6 model 2024: propulsoarele
Sistemele de propulsie? Sigur, toate au fost perfecționate. Cele convenționale au primit tehnologie mild hybrid la 48 V. Motorul electric este integrat în lanțul cinematic al transmisiei, și dezvoltă 12 CP și 200 Nm. Toate sistemele sunt cuplate la o transmisie nou-nouță. Se numește Steptronic Sport și are 8 trepte.
Motorul de bază pe benzină, de 3.0 l, turbo, cu 6 cilindri în linie, a primit 47 CP și 70 Nm în plus. Acum, dezvoltă 380 CP și 520 Nm, cuplu care, la intervenția motorului electric al sistemului mild hybrid poate crește episodic la 540 Nm. Accelerația 0-100 km/h imprimată modelelor X5 și X6 durează 5,4 s.
Dieselul de bază are tot 3.0 l, dar are acum pistoane din oțel, în locul celor din aliaj de aluminiu. Sistemul de ungere a fost optimizat, și a apărut un sistem de injecție common-rail reproiectat. Mild hybridul dezvoltă 298 CP și 670 Nm și permite un sprint 0-100 km/h în 6,1 s.
Citește pe autoexpert.ro ➡ Test comparativ cu fostele generații Q8, X6, GLE Coupe 💡
Doar X5 poate fi comandat cu sistem plug-in hybrid. Se numește xDrive50e și dezvoltă un total de 490 CP (în mod Boost), cu 96 CP peste precedentul. Cuplul maxim este de 700 Nm, cu 100 peste fostul PHEV. Atât benzinarul de 3.0 l, cât și motorul electric au primit îmbunătățiri. Primul dezvoltă 313 CP (+27 CP), al doilea 197 CP (+84 CP). BMW a adăugat și un sistem care permite motorului electric să dezvolte toți cei 450 Nm înainte să fie cuplat la transmisie, pentru a livra forța de tracțiune instantaneu. Accelerația 0-100 km/h durează 4,8 s.
Capacitatea bateriei atinge 25,7 kWh utilizabili (+25%), și poate fi încărcată cu 7,4 kW. Autonomia electrică este de 94-110 km, în funcție de condiții.
Motoarele versiunilor M60i xDrive au arhitectură V8 și o capacitate de 4,4 l. Tehnologia TwinPower turbo permite dezvoltarea a 530 CP și 750 Nm. Accelerația 0-100 km/h durează 4,3 s. Probabil vor fi disponibile ulterior și versiunile M și M Competition.
➡ Vizitează aici pagina importatorului! 💡
Indiferent de motorizarea aleasă, suspensia adaptivă va fi disponibilă standard. La fel și cea M pe versiunile de top. Opțional, pot fi comandate suspensia pneumatică și pachetul xOffroad. Versiunile puternice primesc și direcție integrală, la cele de bază fiind doar opțiune. Standard, jantele au diametru de 19 inchi, putându-se ajunge, opțional, la 22.
Producția versiunilor cu facelift va începe în aprilie 2023. Ele pot fi deja comandate.