Design și dotări interioare
Aici situația este mult diferită de a actualelor generații. În primul rând, nu te aștepta la plastice moi, pentru că nu vei găsi. Vei găsi, în schimb, un material textil asemănător unei plase, dar foarte moale la apăsare (sub el este un strat de burete), care traversează toată zona mediană a bordului. Același material îmbracă și cotierele de pe uși. Nota bene – există și cotieră centrală (opțional), care adăpostește un mic spațiu de depozitare sub ea, dar care nu se reglează nici longitudinal, nici pe înălțime.
Mult peste cele ale actualei generații, noile scaune au tetiere de Clio în formă de virgulă și nu se mișcă / nu trosnesc / nu scot sunete când te miști în ele. Se simte clar că sunt mult mai ”închegate” și mai bine profilate decât actualele și, din aprilie 2021 pot fi comandate cu încălzire (opțional). De asemenea, în premieră, volanul se reglează atât pe înălțime, cât și în adâncime (pe 2,5 cm). A, și e nou, după cum poți observa. A, și are comenzile pilotului automat pe brațul stâng și pe cele ale computerului de bord pe cel drept. Iar în spatele său se află satelitul de comandă al sistemului de sunet, ca la Duster, Clio și la alte modele Dacia-Renault. Și, dacă tot am ajuns aici…
➡ Test Dacia Duster Pick-up! 💡
…să discutăm despre unul dintre cele mai importante salturi de la interior: sistemul multimedia. Vor fi trei modele diferite. Cel de bază se numește Media Control, are două boxe în ușile din față și nu are ecran în consola centrală, ci are o clapetă care se ridică și devine suport pentru telefonul mobil. După descărcarea gratuită a aplicației Media Control, compatibilă cu Android și Iphone, beneficiezi de o interfață simplă cu care poți controla intuitiv sistemul. Firește, sistemul poate fi folosit și fără a conecta telefonul și poate fi controlat și din butoanele fizice de pe satelitul de comandă. În acest caz, informațiile audio sunt afișate pe ecranul dintre cadranele de bord. Picanterie: sistemul ”cel mai chel” are DAB (radio digital) și conectivitate Bluetooth. Whaaat?!?
Sistemul intermediar, numit Media Display are 4 boxe în uși, ecran tactil capacitiv (nu rezistiv, ca la actuala generație) de 8 inci (!), fără lag în utilizare: l-am chinuit ca pe hoții de cai și mi-a răspuns fără nicio ezitare. Cireașa de pe tort: are DAB și este compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay, dacă îți conectrzi telefonul cu cablu USB la el. Ce-ar putea să ofere în plus sistemul de top, Media Nav? Firește, sistem de navigație, două tweetere suplimentare și – ține-te bine – conectivitate wireless pentru protocoalele Android Auto și Apple CarPlay! Bravo, Dacia! Bravo de două ori, pentru că meniul sistemului este simplu, iar pictogramele sunt sugestive.
Dacă optezi pentru unul dintre cele două sisteme superioare, primești suport pentru smartphone care se învârte (portrait / landscape) și care poate fi scos la nevoie. În spatele lui, standard, mașina vine cu mufă USB la care poți conecta telefonul cu un cablu scurt, ca să nu te mai agăți de ”mațe” prin mașină. Mai există și o a doua mufă USB, disponibilă opțional, în zona inferioară a consolei centrale, ce poate fi folosită pentru încărcarea telefonului.
În rest – nu regăsim claviatura a la Duster de pe consola centrală, aceasta fiind înlocuită cu un bloc de comandă mai convențional, sub care se află comenzile sistemului de climatizare (opțional fiind disponibilă climă automată). În dreapta consolei, un cârlig pivotant are grijă ca plasele de cumpărături să nu se verse.
Spațiile de depozitare sunt în progres: 21 de litri sunt gata să primească mărunțișuri în habitaclu, cu 2,5 l peste actuala generație. În fața cotierei se află butonul pentru frâna de staționare (disponibil opțional, standard fiind frână de mână cu manetă), iar lângă el se află (atipic) butonul de comandă al trapei electrice.
Și în spate sunt multe progrese: bancheta este mult mai bine profilată, există mânere de viraj, priză centrală de 12V și un spațiu interior uriaș: în cazul lui Sandero spațiul la genunchi este superior cu (atenție!) 42 mm (!), iar lățimea interioară a crescut cu 8 mm. Și la Logan spațiul la genunchi a crescut cu 42 mm, deci este uriaș. Nu există plafonieră în spate, ci doar la oglinda retrovizoare centrală. Există, însă, opțional măsuțe rabatabile pe spătarele scaunelor, măsuțe care și glisează 7 cm pentru a ajunge mai aproape de pasageri. Sandero și Stepway nu au măsuțe, dar au buzunare pe spătarele scaunelor.