Taxa autostrada pentru A1 și A2 devine realitate. CNADNR susține că fondurile colectate cu ajutorul noului bir ar urma să finanțeze reabilitarea celor două tronsoane.
Potrivit primelor variante vehiculate de surse din Ministerul Transporturilor, cuantumul minimum al taxei ar urma să fie stabilit la 1,75 de euro pentru fiecare 100 de kilometri parcurşi.
Intrarea în vigoare a potențialelor taxe de acces nu va avea, însă, loc mai devreme de 2017, respectiv înainte de finalizarea întregului proces de reabilitare al tronsoanelor pe care vor fi aplicate acestea. Lucrările de modernizare ale Autostrăzii A1 vor demara în primăvară și se vor încheia anul viitor, costurile acestora fiind estimate la aproximativ 200 milioane de euro. În schimb, Autostrada A2 nu va intra în reparații înainte de 2018, ceea ce înseamnă că taxa autostrada va fi plătită începând din vara aceluiași an.
Posibila taxare suplimentară a celor două autostrăzi vine pe fondul noilor proceduri de finanțare a lucrărilor. Acestea nu vor fi suportate nici de Stat și nici de Uniunea Europeană, ci ar putea fi achitate integral de constructor și recuperate, ulterior, cu ajutorul sumelor colectate direct de la șoferi.
Decizia finală de a taxa accesul pe Autostrăzile A1 și A2 rămâne, în cele din urmă, la latitudinea Guvernului, care poate, totuși, decide să suporte integral investițiile programate pentru viitoarea reabilitare.
Interesant este că rovinieta și acciza pe carburanți rămân în picioare, chiar și în contextul introducerii noilor taxe de acces pe autostrăzile din România, în ciuda destinațiilor similare ale acestor biruri.