Noua anvelopă SportContact 7 de la Continental începe cu 42 de versiuni, cu dimensiuni între 19 și 23 de inci și va fi disponibilă în magazine din această toamnă.
Cu SportContact 7, Continental are acum pregătită o nouă anvelopă performantă pentru mașinile sport. Din această toamnă vor fi disponibile în total 42 de versiuni în dimensiuni cuprinse între 19 și 23 inci, iar pe parcursul anului viitor, gama de livrare urmează să fie extinsă în continuare.
Continental SportContact 7
„Cu noua generație SportContact, facem șoferilor cu un stil de condus sportiv o ofertă foarte sigură, cu accent pe manevrabilitate și cu un rulaj ridicat”, declară Enno Straten, șef de strategie, analiză și marketing pentru divizia EMEA de anvelope de schimb, din cadrul Continental. „Noul nostru produs va fi piesa de rezistență și primul reprezentant al celei de-a șaptea generații de anvelope de vară, care va fi lansat în următorii câțiva ani”. Potrivit lui Straten, Continental a acordat o mare importanță celui mai înalt nivel de perfecțiune, la toate criteriile de performanță. Aceasta, pentru a asigura plăcerea maximă de a conduce, în condiții de siguranță și durabilitate maximă la anvelopele UUHP (segmentul de anvelope de înaltă performanță).
Noul SportContact 7 este succesorul unei anvelope sportive de vară, încercate și testate. De la lansarea sa în urmă cu șase ani, noul model a câștigat diverse teste efectuate de reviste, inclusiv Sport Auto și AutoBild Sportscars, de unde a primit recomandări de top. Principalii producători europeni de vehicule echipează anvelopele din familia SportContact din fabrică.
Împreună cu celelalte două modele actuale de anvelope de vară, Continental acoperă prin modelele disponibile, aproximativ 95% din cererea pieței. “Acest lucru ne permite să echipăm aproape toate autoturismele, SUV-urile și autoutilitarele din Europa”, relatează Straten. „Cu noul SportContact 7, avem și un produs care poate ține pasul cu evoluțiile actuale ale pieței”.
De exemplu, în ultimii 15 ani, vehiculele nu au devenit doar cu 10% mai grele, ci și motorizarea lor a sporit în aceeași perioadă cu aproape 30%. În același timp, emisiile de CO2 ale mașinii au putut fi reduse cu 30%.
„Întrucât toate versiunile ale noii anvelope au capacitatea de încărcare crescută conform standardului XL, putem echipa, fără probleme, și mașini mai grele, iar cu noul SportContact 7 susținem în prezent tendința spre o durabilitate mai mare”, explică el. „La urma urmei, nu numai că are un rulaj semnificativ mai mare, dar oferă, prin clasificarea sa în clasa de eficiență a combustibilului „C” a etichetei UE a anvelopelor și una dintre cele mai mici valori din segmentul UUHP. Acest lucru face ca SportContact 7 să fie alegerea sigură și corectă pentru toate vehiculele sportive, indiferent dacă propulsia este una clasică sau electrică”.
SportContact 7 a fost dezvoltat pentru mașini cu caracteristici sport până la cele super-sport. Gama de vehicule este largă: astfel, din ea face parte în egală măsură seria RS de la Audi, modelul sport de BMW de la M GmbH, precum și Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio. Printre acestea se numără, de asemenea, și modele compacte precum Ford Focus III RS sau Mini Cooper S Clubman. Sunt disponibile și dimensiuni adecvate pentru Porsche 4 S GT, sau pentru diverse vehicule de la AMG, Lamborghini și McLaren. Și, de asemenea, pentru mașinile rafinate, cum ar fi Brabus 900 SUV Coupé, sunt planificate dimensiuni adecvate ale gamei SportContact 7.
Via Continental