Cea mai nouă compactă Mazda va porni pe un traseu de 15.000 de km, de la fabrica din Hiroshima până la Salonul Auto Internaţional de la Frankfurt. Noul model este echipat cu gama completă de Tehnologii SKYACTIV şi va fi disponibil la vânzare în Europa din această toamnă
Mazda este recunoscută pentru fiabilitatea şi caracterul robust al modelelor sale. Noua Mazda3 nu face excepţie. Pentru a-i demonstra calităţile, Mazda a echipat opt dintre compactele sport pentru un drive test mai degrabă neconvenţional – 15.000 de kilometri direct de la fabrica de la Hiroshima până la Salonul Auto Internaţional de la Frankfurt din acest an.
“Mazda Route3 – de la Hiroshima la Frankfurt Challenger Tour 2013” se întinde pe nouă fusuri orare, traversând Rusia, cea mai mare ţară din lume, înainte de a trece prin Belarus şi Polonia. Maşinile vor ajunge la Frankfurt pe 7 septembrie, înainte ca Salonul Auto Internaţional de la Frankfurt să-şi deschidă porţile. Un website dedicat va fi disponibil la adresa www.mazdaroute3.eu, urmărind progresul caravanei într-un jurnal foto şi video.
Este a treia oară când modelele Mazda participă la un drive test extrem. În 1977, reporteri germani au condus două predecesoare Mazda3 – Mazda 323 sport – din Japonia până la Frankfurt. Expediţia a fost urmată cu succes în 1990 când patru Mazda 626 au traversat fosta Uniune Sovietică. Acum traseul a fost ales astfel încât cea mai avansată compactă Mazda să le calce pe urme.
După traversarea Mării Japoniei pe vapor, prima etapă a drive test-ului de anduranţă Mazda Route3 începe în august la Vladivostok, principalul port al Rusiei la Oceanul Pacific. Cu o medie de aproximativ 2.100 de km, cele şapte etape vor putea fi parcurse între trei şi şase zile. Întregul traseu va oferi oportunitatea celor de la volan – jurnalişti, bloggeri şi entuziaşti Mazda din diferite părţi ale lumii – să se familiarizeze cu noua Mazda3 în diferite condiţii. De asemenea, vor exista şi oportunităţi de a experimenta diferite culturi şi obiceiuri.
Toate maşinile vor fi echipate cu motoare SKYACTIV-G de 120 CP şi o transmisie manuală în 6 trepte SKYACTIV-MT. La sosirea în Frankfurt, o serie de activităţi vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor salonului în cadrul unei expoziţii speciale în timpul premierei noii compacte Mazda3.
De la uluitorul design exterior „KODO – Sufletul mişcării”, până la tehnologia avansată de reducere a greutăţii SKYACTIV şi un spaţiu interior complet redesenat, Mazda3 sfidează convenţionalul şi depăşeşte toate aşteptările. Consolidând punctele tari tradiţionale ale constructorului, oferă o manevrabilitate, siguranţă şi calitate fără compromisuri. Clienţii vor putea alege între trei propulsoare benzină SKYACTIV-G şi unul diesel SKYACTIV-D, toate oferind performanţe şi economie de combustibil ce vor putea plasa noua Mazda3 în topul segmentului compact din Europa.