Noua Skoda Fabia va fi prezentată în martie, la Salonul Auto de la Geneva. Producătorul ceh a făcut publică prima schiță oficială cu modelul care s-a vândut în peste 200.000 de exemplare în 2017.
În versiune facelift, Fabia va fi supusă unei operații estetice în ceea ce privește designul, va beneficia de prezența unei grile noi, a farurilor și stopurilor LED cu o nouă configurație, dar și de un pachet Simply Clever, cu elemente practice. Un nou sistem multimedia și un intrumentar de bord digital se vor regăsi și ele la interiorul noii mașini. Toate acestea o vor aduce la nivelul noii generații Volkswagen Polo.
Skoda păstrează gama actuală de motorizări, inclusiv motorul în trei cilindri 1.0 TSI al Grupului Volkswagen.
În continuă ascensiune, Skoda Fabia a încheiat anul 2017 pe locul trei în topul celor mai populare modele din portofoliul constructorului din Cehia, reușind să țină pasul cu limuzinele Octavia și Rapid.