Noua Škoda Octavia – O cehoaică pretențioasă

Noua Škoda Octavia pășește mai apăsat decât oricând sub lumina reflectoarelor, argumentele principale fiind oferite de cele două generații anterioare care au consolidat puternic marca.

Škoda, un constructor cu tradiție la nivel european, a stat ani de zile într-un con de umbră cauzat de regimurile politice de dinainte de 1990 din acea zonă a continentului. Achiziționarea mărcii de către Volkwagen a însemnat renașterea ei, iar anul de grație 2013 găsește producătorul ceh pe una dintre cele mai puternice poziții în rândul fabricanților de automobile de volum din Europa.

Prima generație Octavia a fost modelul care a reinventat practic marca, oferindu-i un puternic aer german. Succesul n-a întârziat să apară, iar predecesoarea, Octavia II, a urcat pe culmi și mai înalte popularitatea companiei. Sigur că între timp gama de modele s-a dezvoltat serios, dar Octavia rămâne unul dintre pilonii principali ai mărcii.

Din punct de vedere tehnologic, Noua Octavia este construită pe platforma comună MQB dezvoltată de grupul VAG (aceeași platformă pe care sunt fabricate și VW Golf mk VII, Audi A3, sau noul SEAT Leon).

Pe lângă faptul că generație nou lansată este mai spațioasă, rafinată și mai luxoasă, inginerii care s-au ocupat de proiect au luat în considerare și latura ecologică.

Noua Škoda Octavia – O cehoaică pretențioasă

Astfel, pe lângă versiunile „clasice“ echipate cu binecunoscutele motorizări supraalimentate TSI (pe benzină) și TDI (alimentate cu motorină), cea mai nouă Octavia a primit și versiunea prietenoasă cu mediul, botezată „Greenline“ (asemenea generației anterioare).

Škoda Octavia Greenline are ca bază de pornire motorizarea diesel de 1,6 litri care dezvoltă o putere maximă de 105 CP și un cuplu motor maxim de 250 Nm (între 1.500 și 2.750 rpm); tributul plătit zeului petrolului este de 3,8 l/100 km în medie. De parcă aceste date n-ar fi fost lăudabile, versiunea Greenline îmbunătățește valoarea consumului mediu de motorină cu 0,4 l, până la 3,4 l/100 km.

Asta fără a opera asupra puterii maxime, ba din contra, aceasta ajungând până la valoarea de 110 CP. Se naște astfel întrebarea, firească de altfel, cum de poate un motor mai puternic decât cel din care a derivat să fie mai economic.

1

Principalele modificări sunt reprezentate de un sistem start/ stop foarte performant, de modificări asupra masei totale în sensul ușurării automobilului, de un nou soft de management al motorului, montarea unui filtru de particule, a unui sistem de recuperare a energiei la frânare, și utilizarea de anvelope ecologice și a unor elemente de caroserie modificate aerodinamic.

Un alt aport important la economia de carburant și la reducerea emisiilor poluante îl are și transmisia manuală ale cărei rapoarte au fost modificate. Treptele sunt mai lungi, favorizând astfel un stil de conducere mai economic.

Noua Škoda Octavia pășește mai apăsat decât oricând sub lumina reflectoarelor, argumentele principale fiind oferite de cele două generații anterioare

Latura dinamică este ceva mai potolită astfel, dar rezultatele comunicate de producător sunt remarcabile. Pe lângă cei 3,4 l/100 km necesari parcurgerii unui traseu mixt urban/extraurban, Noua Octavia Greenline produce doar 90 g CO2/km, valoare cu care stabilește un record în clasa compactă, și cu care se poate duela fără teamă chiar și cu modele din clase inferioare.

3

Sprintul până la 100 km/h cu start de pe loc se efectuează în 10,8 secunde, în timp ce viteza maximă ce poate fi atinsă este de 194 km/h. Dacă nu sunteți convinși că versiunea Greenline este cea mai potrivită pentru dumneavoastră, dar vreți totuși un diesel, Škoda mai oferă o versiune low power a propulsorului de 1,6 l care produce 90 CP și 230 Nm.

La polul opus este binecunoscuta variantă 2.0 TDI de 150 CP, 320 Nm și 4,1 l/100 km consum mixt. Pentru fanii motoarelor cu aprindere prin scânteie, Škoda nu oferă decât versiuni supraalimentate, sub titulatura TSI. Un 1,2 l este disponibil fie cu 86 CP, fie cu o putere de 105 CP, în timp ce fratele mai mare de 1,4 l produce maxim 140 CP. Vârful de gamă al benzinarelor este reprezentat de 1.8 TSI, o motorizare capabilă să producă nu mai puțin de 180 CP și performanțe dinamice lăudabile.

4

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top