Noul BMW M3 CS e oficial: 460 CP, doar 1.200 exemplare

BMW M3 CS este numele noii serii limitate a sedanului de înaltă performanță bavarez, iar cartea sa de vizită este una impresionantă: 460 CP, 600 Nm și multă fibră de carbon.

După deputul BMW M4 CS în aprilie, care a deschis acest nou segment de modele M, BMW M3 CS este al doilea model care poartă acest indicativ. Noul model vine cu o serie de elemente de individualizare speciale, dintre care se remarcă utilizarea extinsă a plasticului ranforsat cu fibră de carbon (CFRP).

Utilizarea extensivă a plasticului ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), de exemplu, a făcut ca noul BMW M3 CS să fie extrem de uşor – masa proprie este acum de 1585 kilograme (conform UE, fără conducătorul auto). De asemenea, secţiuni mari ale caroseriei sunt realizate din CFRP, inclusiv capota, care este mai uşoară cu aproximativ 25% decât cea de la un BMW M3 obişnuit. Numeroşii ani de experienţă pe care BMW îi are în fabricarea componentelor din fibră de carbon şi a plasticului armat cu fibră de carbon au dat rezultate la noul BMW M3 CS. Numai acoperişul din CFRP este mai uşor cu peste 6 kg faţă de versiunea convenţională din oţel. Un alt avantaj al acestui material compozit extrem de uşor, dar şi foarte robust este coborârea corespunzătoare a centrului de greutate al automobilului, ceea ce conferă BMW M3 CS o manevrabilitate de excepţie.

BMW-M3-CS-5

Spatele automobilului dispune de un spoiler Gurney reproiectat, realizat din fibră de carbon vizibilă. Acest element aerodinamic al spoilerului, aşezat pe toată lungimea muchiei capotei portbagajului, reduce semnificativ portanţa punţii spate. Pentru a menţine caracterul practic în utlizarea zilnică, M3 CS nu face apel la un roll-bar.

Dinamica excelentă a noului BMW M3 CS îşi are originile nu numai în noua revizie a suspensiilor faţă de M3 cu pachet Competition (în ceea ce priveşte reglajele arcurilor/amortizoarelor), ci şi în creşterea puterii pentru motorul cu şase cilindri dispuşi în linie. Versiunea disponibilă la M3 CS dezvoltă 460 CP – cu 10 CP mai mult decât la M3 cu pachet Competition. Cuplul maxim creşte cu 50 Nm, până la 600 Nm.

Aceste rezerve de putere conferă noului BMW M3 CS performanţe demne de un automobil supersport. Sprintul de la 0 la 100 km/h durează doar 3,9 secunde, în timp ce viteza maximă disponibilă la BMW M3 CS, care este echipat standard cu M Driver Package, este limitată electronic la 280 km/h. Puterea este transmisă către roţile spate ale noului BMW M3 CS prin intermediul transmisiei M cu dublu ambreiaj (M DCT), cu şapte trepte şi Drivelogic. Schimbările foarte rapide ale vitezelor înseamnă că nu există nici o întrerupere a fluxului de putere, în timp ce funcţia M Launch Control asigură o acceleraţie perfectă la demaraj.

BMW-M3-CS-10

Noul M3 CS se exprimă acustic printr-un sistem de evacuare sport, cu două ramificaţii, cu patru ţevi de eşapament, care sunt încorporate în designul difuzorului spate. Presiunea de evacuare, gestionată de un sistem de clapete, este cât mai scăzută posibil, contribuind la creşterea puterii. Poziţionate chiar înaintea amortizoarele din spate, clapetele sunt controlate electric şi au fost concepute pentru a oferi un feedback optim privind sarcina motorului pe întreaga gamă de turaţii, precum şi pentru a genera sunetul M inconfundabil. Conducătorul auto poate modifica modul în care funcţionează sistemul de clapete prin selectarea unui mod de condus. Ţevile de eşapament sunt fabricate din oţel inoxidabil şi poartă sigla M.

Noul şasiu al BMW M3 CS este în mare parte identic cu cel al modelului BMW M3 cu pachet Competition, dar include şi modificări exclusive care oferă o configuraţie şi mai sportivă. Noul BMW M3 CS este echipat standard cu suspensia M adaptivă, care oferă conducătorului posibilitatea de a alege între modurile Comfort, Sport şi Sport+, inclusiv setări ale amortizoarelor pentru fiecare dintre cele trei moduri. De asemenea, prin simpla apăsare a unui buton poate fi selectată una dintre cele trei setări diferite pentru direcţia electromecanică.

Pachetul high-tech de tehnologie a şasiului pentru noul BMW M3 CS include, de asemenea, diferenţialul M activ. Comanda de blocare, controlată electronic, a diferenţialului cu patinare limitată îmbunătăţeşte suplimentar stabilitatea şi tracţiunea în viraje.

BMW-M3-CS-7

BMW M3 CS este echipată standard cu jante din aliaj uşor în nuanţă Orbit Gray mat. Designul cu zece spiţe este inspirat de cel al roţilor de la modelele M4 care concurează cu succes în Campionatul German de Turisme (DTM). Inginerii BMW M GmbH au aplicat şi la jante un design ultrauşor. Fiecare din jantele spate – 10 J x 20″ – nu cântăreşte mai mult de zece kilograme, iar cele faţă – 9 J x 19″ – aproximativ nouă kilograme.

La nivel estetic, caracteristicile distinctive includ blocurile optice duble, cu tehnologie LED de ultimă generaţie, şi grila subţire a radiatorului. Spoilerul faţă este împărţit în trei părţi şi, în paralel cu îndeplinirea funcţiilor sale tehnice, evidenţiază şi mai bine caracterul dinamic al noului BMW M3 CS. Prizele de aer largi asigură o răcire eficientă atât pentru motorul twin-turbo cu şase cilindri, cât şi pentru sistemul de frânare puternic. Spliterul frontal este produs din fibră de carbon expusă şi reduce portanţa punţii faţă. Plasticul ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) a fost utilizat şi pentru spoilerul Gurney restilizat din spate. Difuzorul spate din CFRP este preluat de la BMW M4 GTS.

Modelul ediţie specială BMW M3 CS dispune de ornamente BMW Individual High-gloss Shadow Line şi blocuri optice spate întunecate. BMW M GmbH oferă cinci culori exterioare pentru sedanul de înaltă performanţă. Modelul M3 CS este vopsit standard în Alpine White, în timp ce clienţii pot opta şi pentru San Marino Blue metalizat, Lime Rock Grey metalizat, Frozen Dark Blue II metalizat sau Black Sapphire metalizat.

BMW-M3-CS-9

Habitaclul noului BMW M3 CS este tapiţat cu piele (într-un finisaj exclusiv pe două nuanţe Silverstone/Black) şi Alcantara. Atât conducătorul, cât şi pasagerul din faţă iau loc în scaunele sport M, cu design ultrauşor, disponibile şi la M3 cu pachet Competition. Scaunele din spate sunt tapiţate şi ele cu în piele Merino într-o combinaţie exclusivă în două tonuri Silverstone/Black, cu cusături contrastante gri. Cel mai important accesoriu pentru conducătorii noului BMW M3 CS este volanul sport M îmbrăcat în Alcantara exclusivă, de culoare antracit, şi cu un marcaj argintiu la ora 12. Benzile decorative exclusive de interior sunt acoperite cu Alcantara şi dispun de identificatori CS proeminenţi. Alcantara – un material de tapiţerie elegant şi rezistent – acoperă şi consola centrală cu design ultrauşor. Totodată, pragurile uşilor au benzi speciale inscripţionate cu M3 CS.

În ciuda orientării pronunţate către sportivitate a noului BMW M3 CS, conducătorii nu trebuie să renunţe la dotările de confort, precum controlul aerului condiţionat. De asemenea, există un sistem de sonorizare surround Harman Kardon de înaltă calitate, în timp ce sistemul de navigaţie BMW Professional face şi el parte din specificaţiile standard ale noului BMW M3 CS.

Comenzile pentru ediţia specială BMW M3 CS pot fi realizate începând cu ianuarie 2018. Sedanul de înaltă performanţă, care va fi produs într-un număr de aproximativ 1200, va fi construit la fabrica BMW din Regensburg cu începere din martie 2018.

BMW-M3-CS-19

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top