Noul BMW Seria 3 a ajuns pe internet înaintea prezentării oficiale programate pentru Salonul Auto de la Paris. Un forum dedicat pasionaților BMW a făcut publice fotografiile preluate din configuratorul oficial, iar în prim plan este versiunea 330i.
Noul BMW Seria 3, în versiune 330i, cu jante Style 792 M, pachet M Sport și frâne M Sport, cu o culoare exterioară Portimao Blue metallic, este astăzi atracția internauților pasionați de mașini.
O versiune Citrin Black și una Vermont Bronze pot fi de asemenea, văzute, fiind tonuri noi în gama Seria 3. Modelul, cel mai popular din gama BMW, a suferit modificări radicale, așa cum relevă imaginile publicate de forumul BimmerPost.
Aflat la cea de-a 7-a generație și cunoscut intern sub denumirea G20, Seria 3 a apărut deja într-o serie de imagini-teaser. Mașina preia elemente de la frații mai mari, Seria 7 și Seria 5, cum ar fi semnătura luminoasă a farurilor și blocurile optice spate, cu linii simple, dispuse orizontal, diferită însă, față de ceea ce cunoaștem de la celelalte modele.
În imagini apare și interiorul, familiar deja, cu cele două ecrane de 12.3 inci, care alcătuiesc instrumentarul de bord. Un ecran tactil de 10.25 inci se alfă deasupra consolei centrale. A dispărut însă, din consola centrală a modelelor cu transmisie automată levierul pentru comenzile Drive, Neutral, Park și Reverse. Rămâne de văzut dacă este doar o eroare a configuratorului sau BMW a găsit o altă soluție.