După ce au cucerit titlul de ˝International Van of the Year 2015˝ prin Daily, cei de la Iveco lansează Daily 4×4, cu ocazia târgului dedicat transportului şi logisticii – Transpotec Logitec – care se desfăşoară la Verona, în Italia.
Noul vehicul dezvoltat de Iveco respectă într-u totul valorile care au stat mereu la baza gamei Daily: puterea şi flexibilitatea. Acestora le adaugă o serie de caracteristici unice, pentru un plus de diversitate în segmentul utilitarelor. Noul Iveco Daily 4×4 vine în două versiuni: cabină simplă (cu o variantă scurtă de ampatament, de 3.050 mm, sau una lungă, de 3.400 mm) sau cabină dublă, de persoane, pe un şasiu de 3.400 mm şi care poate transporta până la şapte pasageri.
În completarea ofertei, noua utilitară are versiuni de 3,5 t sau de 5,5 t, iar pentru cei care au nevoie pentru echipare ulterioară, Daily 4×4 poate fi livrat şi în varianta saşiu simplu (care poate fi transformat ulterior în caravană, minibus, sau alte autovehicule speciale).
Transmisiei cu şase rapoarte îi este asociată o cutie de transfer centrală, cu alte patru rapoarte, rezultând un total de 24 de combinaţii pentru ansamblul transmisiei principale. De asemenea, foarte important pentru un vehicul 4×4 veritabil, noul Daily 4×4 vine cu trei diferenţiale blocabile (faţă, central şi spate) iar flexibilitatea în exploatare pe care o poate oferi această arhitectură constructivă este de excepţie. Fără a ştirbi din confortul pasagerilor, noul Daily 4×4 promite să facă faţă celor mai dificile suprafeţe de rulare.
Unul dintre ţelurile proiectanţilor a fost ca în interiorul cabinei, indiferent de configuraţia sa, să se întâlnească un nivel de confort comparabil cu cel dintr-un automobil. Au fost montate scaune ergonomice, parbrizul este mare şi oferă un câmp vizual larg, ergonomia consolei centrale a fost şi ea studiată atent, iar sistemul de climatizare poate fi comandat şi într-o variantă automată.
Scopul noului Daily este de a le aduce clienţilor robusteţe şi o durabilitate nemaintâlnite până acum în clasa din care face parte, iar totul se datorează şasiului care a fost proiectat special pentru o configuraţie 4×4. Secţiunea C a ramei şasiului a fost consolidată, această operaţiune dovedindu-se a fi una esenţială pentru caracteristicile speciale ale noului model. Şi garantează robusteţea şi performanţa indiferent de situaţiile de utilizare.
Ca motorizare, vehiculul este echipat cu o unitate F1C, de 3 litri, EuroVI Heavy Duty. Motorul cu patru cilindri are un sistem de alimentare common rail de înaltă presiune şi turbosuflantă cu geometrie variabilă. Puterea maximă dezvoltată este de 125 kW (170 CP), iar cuplul motor are o valoare maximă de 400 CP. Asocierea unui sistem EGR (de recirculare a gazelor arse) şi a unuia SCR (sistem de post-tratare a gazelor arse) garantează cele mai bune performanţe în materie de reducere a consumului şi a emisiilor poluante, noul Daily 4×4 respectând standardele euro 6.
Sistemul de frânare este acelaşi indiferent de versiunea de configurare aleasă şi dispune de discuri pe puntea faţă şi de tamburi pe spate. Din septembrie va fi disponibil şi sistemul ESP.