Acesta este noul Lamborghini Countach. Scriam despre el acum două zile, iar azi au apărut și primele imagini. Acestea nu au fost publicate oficial, ci au fost prezentate pe instagram de userul cochespias.
Acum două zile, Lamborghini prezenta teaserul. Un clip care aducea în atenție renașterea legendei. Scriam atunci despre el și disecam numele, pentru a înțelege ce tehnică ascunde. Azi au apărut și primele imagini cu noul Lamborghini Countach.
Forma de pană s-a păstrat admirabil, iar zona din spate este foarte asemănătoare cu a originalului. Însă, per ansamblu, noul Lamborghini Countach seamănă mai degrabă cu ultimul facelift de Countach, de la care pare că a preluat ștafeta. Prizele de aer laterale, lipsa ”periscopului” original și designul frontal sunt evoluții clare ale acestei versiuni.
Noul Lamborghini Countach – tehnica
Zvonurile apărute între timp spun că, la baza noului Countach, se află platforma lui Aventador. De asemenea, sistemul său de propulsie hibrid ar fi derivat din cel al lui Sián FKP 37. Probabil că puterea celor două motoare a fost ușor modificată. Sián dezvoltă în total 818 CP. Are un motor termic V12 de 785 CP și unul electric pe 48 V, de 34 CP. Acestea sunt dispuse central și transmit puterea către toate cele 4 roți. Cutia de viteze este manuală robotizată, cu 7 trepte.
Modelul final Countach va fi prezentat oficial în următoarele zile.