Noul Opel Corsa electric – Informații și fotografii oficiale

Noul Opel Corsa electric

Noul Opel Corsa electric este primul model cu emisii zero al constructorului din Russelheim. Cea de-a șasea generație Corsa vine cu cifre impresionante de autonomie și putere.

Cel mai bine vândut model al constructorului german, Corsa, venit pe lume în 1982, primește acum, odată cu cea de-a șasea generație, o versiune electrică. Mașina, care poartă denumirea Corsa-e, este dezvăluită oficial la 24 de ore după ce o serie de fotografii au ajuns din greșeală pe internet.

Noul Opel Corsa electric

Opel trece în control noului Corsa electric o autonomie de 330 de kilometri în ciclul WLTP. Energia este stocată într-o baterie cu o capacitate de 50 kWh, care se poate încărca rapid până la 80% din capacitate în doar 30 de minute. Bateria primește o garanție de 8 ani. Aplicația myOpel permite verificarea timpilor și costurilor de încărcare.

Trei moduri de rulare sunt disponibile la bordul noului Corsa electric: Normal, Eco și Sport, acesta din urmă fiind cel mai dinamic.

Noul Opel Corsa electric

Motorul electric dezvoltă 136 de cai putere și 260 Nm. Noul Corsa electric ajunge de la 0 la 50 km/h în doar 2,8 secunde și are nevoie de 8,1 secunde pentru a atinge 100 km/h.

Cu o lungime de 4,06 metri, Corsa păstrează proporțiile compacte, dar și linia ușor descendentă a acoperișului, acum cu 48 mm mai coborâtă ca a versiunii anterioare. Opel promite că această modificare nu afectează spațiul la cap rezervat pasagerilor care iau loc pe banchetat din spate. Poziția de conducere este coborâtă cu 28 mm. Șoferul primește opțional tapițerie din piele și un bord complet digitalizat.

Noul Opel Corsa electric

Noul Opel Corsa electric este echipat cu faruri IntelliLux LED matrix cu funcție anti-orbire, o dotare unică în segment. Opt segmente LED își adaptează permanent intensitatea la trafic, în funcție de datele primite de la camera poziționată frontal.

Noua generație Corsa recunoaște indicatoarele rutiere, iar limitele de viteză sunt afișate pe ecranul tactil de 7 inci al sistemului Multimedia Navi (opțional Multimedia Navi Pro cu ecran de 10 inci). Modelul este dotat în premieră cu tempomat adaptiv pe bază de radar și cu sistemul Flank-Guard pe bază de senzori. Asistent pentru unghiul mort și sisteme de asistență la parcare pot fi, de asemenea, comandate opțional.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top