Noul Opel Grandland X Hybrid4 completează familia Grandland X. Noua versiune primește 300 de cai putere, tracțiune integrală și sistem de propulsie plug-in hybrid, identic cu ceea ce se regăsește la Peugeot 3008 Hybrid4.
O baterie litiu-ion cu o capacitate de 13,2 kWh, amplasată sub banchetă, stochează energia, îi asigură o autonomie electrică de până la 50 de kilometri (conform standardului WLTP) și se poate încărca într-o oră și 50 de minute, atunci când mașina este cuplată la un wallbox de 7,4 kW.
Test drive Opel Grandland X 2.0 Turbo AT 8 – eXtemporal
Statisticile arată că nemții conduc în medie mai puțin de 50 de kilometri pe zi, astfel că Opel Grandland X Hybrid4 ar putea rula exclusiv cu emisii zero.
Opțional, Grandland X Hybrid4 poate fi comandat cu o capotă neagră, care ascunde un motor turbo pe benzină de 1,6 litri, cu 4 cilindri și 200 de cai putere. Propulsorul primește aportul a două motoare electrice de 109 cai putere, pentru o putere totală de 300 de cai putere. Sistemul de propulsie este cuplat la o transmisie automată cu opt rapoarte și la un mecanism de tracțiune integrală.
Primul plug-in hybrid de la Opel va pune la dispoziția șoferului patru moduri de rulare: electric, hybrid, AWD și Sport. Mașina este echipată standard cu încărcător de 3,3 kW, iar opțional, se poate comanda unul de 6,6 kW. Opel oferă și acces la serviciile Free2Move, care includ accesul la peste 85.000 de stații de încăcare pe teritoriul Europei și un planner care oferă cele mai bune rute în funcție de consumul și de amplasarea stațiilor de încărcare.
Live Navigation aduce la bord informații în timp real privind condițiile de trafic, verificarea parametrilor-cheie prin intermediul unei aplicații și apelarea automată a numărului de urgență la declanșarea airbag-urilor.
Un plus de eficiență este asigurat prin regenerarea energiei la frânare sau decelerare, putând astfel crește autonomia cu până la 10%. Activarea modului “Regeneration on Demand” reduce nevoia de apăsa pedala de frânare și permite controlul rulării doar folosind pedala de accelerație, ceea ce Opel denumește “One Pedal Driving”.
Cât costă noul Opel Grandland X în România?
Este un pas făcut de Opel în direcția electrificării. Compania intenționează să ofere o gamă complet electrificată până în 2024. Pe listă urmează noile Corsa, Zafira Life, Vivaro LCV și Mokka X, care vor avea în gamele lor și versiuni electrice sau hibride.
Noul Opel Grandland X Hybrid4 va ajunge la primii clienți la începutul anului viitor.