Noul Ford GT, a treia generaţie a legendarului supercar american, se înfăţişează pentru prima dată în straiele versiunii finale de serie, aşteptată în showroom-uri anul viitor.
GT va avea cel puţin 700 CP, ceea ce înseamnă că americanii vor avea, cel puţin pe hârtie, un răspuns pe măsură la vise pe patru roţi numite LaFerrari sau Porsche 918.
Interesant este că noul Ford GT promite să stoarcă peste 700 CP dintr-un motor minuscul, conform standardelor segmentului. Este vorba despre un V6 EcoBoost de 3,5 litri, mai mic decât vechiul V8 supraalimentat al generației precedente. Alezajul şi cursa acestuia vor fi identice cu cele afişate de aplicaţiile de serie existente pe modele precum F150 Raptor şi anume 92.6mm x 86.7mm/3.64in x 3.41in.
Noul GT se va lăuda aşa cum se cuvine și cu o masă redusă, graţie folosirii din plin a fibrei de carbon la realizarea structurii de tip monococă dar și a panourilor caroseriei. Restul structurii, atât în față cât și în spate, e realizată din aluminiu. Panourile şi elementele din fibră de carbon vor fi realizate chiar în patria natală, de specialiştii americani de la Multimatic Motorsports and Engineering.
Ford GT va fi echipat standard cu frâne ceramice de ultimă generaţie, livrate de Brembo, în compania unui arsenal impresionant de componente electronice: 50 senzori, 28 microproceoare ce vor manageria un flux de date de 300 megabytes pe secundă şi 6 reţele distincte CAN, capabile să transmită 3000 mesaje de sistem, în tandem.
Designul este şi el demn de titulatura de supercar. Partea din față aduce aminte de clasicul GT40, dar restul mașinii provine 100% din viitor. Chiar și stând pe loc, mașina pare lipită de suprafața pe care se află, fiind extreme de lată și de scundă. Partea din spate este dominată de cele două evacuări cu un diametru de țeavă de tun, însă Ford GT vine și cu elemente aerodinamice active ce se fac remarcate doar la anumite viteze.
Sursă foto: Ford GT Forum