Noul Volkswagen T-Roc Cabrio a venit la timp pentru a prinde ultimele zile de vară. Mașina își va face debutul la Salonul Auto de la Frankfurt.
Noul Volkswagen T-Roc Cabrio este o specie aparte: primul crossover cabrio din clasa compactă vine cu acoperiș textil, operat electric, care poate fi ridicat sau coborât cu ajutorul unui buton în doar 9 secunde la viteze de până la 30 km/h.
Nemții trec în contul noului model un design impresionant, combinat cu o poziție înaltă la condus și o natură extrem de versatilă. Modelul este disponibil și cu un kit de remorcare.
T-Roc Cabrio, pe care le-am urmărit în teste pe parcursul ultimului an, are un ampatament cu 37 mm mai lung ca cel al SUV-ului standard și este cu 34 mm mai lung. Volkswagen a lucrat și la structura modelului, pentru a compensa absența acoperișului fix.
Astfel, mașina vine cu un sistem de protecție în cazul răsturnării, care se activează într-o fracțiune de secundă atunci când detectează depășirea unei accelerații laterale predefinită sau o înclinare atipică.
Cadrul parbrizului au fost ranforsat. Au dispărut ramele geamurilor laterale, iar spațiul din portbagaj s-a redus din cauza prezenței acoperișului textil, de la 284 la 161 de litri.
La bord se regăsește, opțional, sistemul multimedia MIB3, care include o unitate de conectivitate și o cartelă eSIM, ceea ce înseamnă că mașina poate fi online în permanență. Informațiile sunt redate pe ecranul de până la 8 inci. În combinație cu Active Info Display (opțional) cu ecran de 11,7 inci, mașina primește Digital Cockpit. Sistemul de sonorizare BeatsAudio cu o putere de 400 de watt se regăsește la bord.
Două pachete sunt disponibile în gamă: Style și R-Line, acesta din urmă asigurându-i lui T-Roc Cabrio o alură sportivă.
Două motoare pe benzină își vor face loc sub capota noului model, care are la bază SUV-ul T-Roc cu acoperiș fix, prezentat în 2017. Este vorba despre motorul pe benzină de 1.0 litru cu 115 cai putere și despre cel de 1,5 litri și 150 de cai putere. Acesta din urmă poate fi cuplat și la o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte, în timp standard, cele două versiuni primesc o transmisie manuală cu șase trepte. Ambele propulsoare sunt preluate de la SUV-ul T-Roc și sunt disponibile exclusiv cu tracțiune față.
Volkswagen îl numește pe noul T-Roc un “SUV cu inima deschisă”. Modelul își va face debutul public în toamnă, la Salonul Auto de la Frankfurt și va ajunge în showroom-uri anul viitor.