Noutăţile MINI la Salonul Auto de la Paris 2012

Datorită noilor apariţii în gama de modele, MINI îşi consolidează poziţia de cel mai de succes constructor din segmentul premium al clasei automobilelor mici şi compacte şi îşi reconfirmă talentul deosebit pentru inovaţie. Cu ocazia Mondial de l’Automobile de la Paris (29 septembrie – 14 octombrie 2012), marca va face o nouă dovadă a plăcerii condusului sportiv în traficul urban.

Cel mai important eveniment auto european din 2012 va consemna premiera mondială pentru MINI Paceman – cel de-al şaptelea model MINI. Primul Sports Activity Coupé ce va fi lansat în segmentul compact premium va duce marca spre o nouă dimensiune, prin combinarea designului extrovertit şi a stilului individual cu o nouă interpretare a sentimentului de kart specific MINI.

Tot în cadrul Mondial de l’Automobile 2012, MINI va prezenta un nou model foarte performant: MINI John Cooper Works GP va avea premiera mondială în capitala Franţei – cel mai rapid MINI construit vreodată adaugă un capitol spectaculos la tradiţia de peste 50 de ani în motorsport. Automobilul cu două locuri reprezintă dovada supremă a experienţei în dezvoltare, inspirată din competiţii, pe care o deţine John Cooper Works.

Urmând a fi lansat pe piaţă spre sfârşitul anului, MINI John Cooper Works GP va fi disponibil într-o ediţie limitată, după ce instinctele sale au fost accentuate prin teste intense la Nürburgring. Prin noua apariţie, conducătorii pot opta pentru unul dintre cele şase modele John Cooper Works în care să experimenteze sentimentul autentic de curse. Acum, sub-brandul oferă clienţilor o varietate şi mai mare de accesorii.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Nissan Ariya e-4ORCE AutoExpert.ro

Test Nissan Ariya e-4ORCE

Ariya, un model atât de delicat, de primitor, de confortabil, s-a transformat într-un monstru, odată cu sosirea versiunii e-4ORCE de 394 de

Scroll to Top