Farizon a prezentat, în premieră pentru România, două modele de vehicule comerciale electrice. Prețurile acestora pornesc de la 33.760 euro, TVA inclus.
Farizon este cel mai de succes producător de vehicule comerciale eco al grupului Geely. În China, întreaga gamă de produse a companiei este bazată pe energie „verde”. Per total, Geely a vândut 300.000 unități de LCV-uri electrice din 2023 până azi.
Dacă nu cunoști marca Farizon, pentru a înțelege ce know-how are în spate, e suficient să-ți enumăr câțiva dintre frații celebri de grup: Volvo, Lynk & Co, Polestar, Zeekr, Lotus și Smart. Acum, că ți-am captat interesul, trec mai departe.
În România, marca va fi importată de către Auto Wallis Group, o companie internațională cu afaceri în Europa Centrală și de Est și în portofoliul căreia se regăsesc mărci precum Opel Ssangyong (KGM), Land Rover, MG, Jaguar, Renault, Dacia, Isuzu, BYD și Alpine. Inițial, Farizon va fi prezentă pe piața din România cu două modele: V6E și SV. Le poți găsi în București, la Ssangro Cars SRL și în Iași, la Open Auto Center SRL. Pe piața noastră, Auto Wallis deja distribuie Ssangyong (KGM) și va importa și Nissan, așa cum scriam aici.
Farizon V6E este o utilitară de tip N1, destinată livrărilor urbane.
Are o greutate brută de 2715 kg și o sarcină utilă de 1070 kg. Compartimentul de încărcare măsoară 2800 x 1730 x 1320 mm, volumul utila ajungând la 6 mc. Motorul electric antrenează puntea spate și este alimentat de o baterie LFP produsă de CATL. Aceasta are o capacitate de 42 kWh și asigură o autonomie declarată de 195 km în ciclu mixt și 265 km în regim urban. Încărcarea bateriei se face la AC, cu 6,5 kW și la DC, cu 50. Bateria beneficiază de o garanție record, de 300.000 km sau 6 ani, extensibilă la 8 ani.
Printre dotările standard există câteva tipice autoturismelor. Printre ele – scaun șofer încălzit și ventilat, volan încălzit, ecran central tactil de 10,1 inchi, cameră marșarier. Dotările tipice vehiculelor comerciale includ podeaua din aluminiu, ușile spate cu deschidere la 270 grd. și pareți laterali și plafon protejați pe interior. Prețul promoțional al lui Farizon V6E cu specificațiile de mai sus este de 28.370 euro fără TVA, sau 33.760 euro, cu TVA inclus.
Al doilea van, mai mare și mai elaborat, se numește Farizon SV.
Acesta a primit 85,52 puncte la testele Euro NCAP, împreună cu calificativul „Platinum”. Este a doua utilitară din istorie care a primit peste 85 de puncte. Mai mult, designul complex a permis obținerea unui Cx de numai 0,28!
Vanul poate fi comandat în șase variante de caroserie, L1-L3 și H1-H3, cu lungimi exterioare între 5 și 6 m. Volumul de încărcare variază între 6,7 mc (1480 kg sarcină utilă) și 13 mc (1070 kg). Interesant, platforma folosește din plin tehnologia drive by wire pentru a scădea greutatea totală și a minimiza servisarea. Astfel, direcția, frânarea și accelerația renunță la sistemele mecanice și hidraulice tradiționale. Asest aspect scade consumul de curent cu minim 15%.
Pot fi comandate, la alegere, cinci baterii, de 49, 66, 67, 83 și 106 kWh. Primele două sunt de tip LFP și sunt produse de VREMT, restul fiind de tip NCM, produse de CATL. Autonomia mixtă variază între 200 și 359 km, iar cea urbană între 262 și 551 km. Garanția generală este de 5 ani sau 200.000 km. în timp ce bateriile au o garanție de 8 ani sau 200.000 km.
În cabină, standard primești două ecrane, cel central fiind de 12,1 inchi și având Apple CarPlay și Android Auto, climatizare automată, scaune din piele ventilate și încălzite și volan din piele încălzit.
Prețurile pornesc de la 39.999 euro fără TVA (47.599 euro cu TVA).
Conform producătorului, cumulul de calități (durată mare de viață a bateriilor, cele mai bune condiții de garanție, capacitatea de transport și consumul redus de curent) le permite ambelor modele să aibă cel mai mic TCO din categoriile din care fac parte.