OFERTĂ SPECIALĂ: Skoda Rapid Spaceback, de la 11.201 euro

Oferta_Rapid_Spaceback

Skoda revine la valorile tradiţionale cu o gamă proaspătă de maşini de familie robuste, spaţioase şi accesibile. Rapid Spaceback vine cu preţuri speciale, situate sub bariera psihologică de 14.000 euro.

Škoda a considerat că între modelele deja consacrate Fabia şi Octavia este loc pentru o noua clasă. Gama Rapid a fost extinsă, astfel, cu o versiune în două volume a sedanului omonim. Situată la graniţa dintre clasă mică şi cea compactă (4.304 mm), Škoda Rapid Spaceback este mai scurtă cu 5 cm decât limuzina, prezentându-se sub forma unui hatchback compact atipic, cu alură apropiată de cea a unui break. Impresia se reflectă în interiorul ce depăşeşte barierele convenţionale de spaţiu din segment, în special pe locurile din spate, acolo unde spaţiul pentru cap şi genunchi este uriaş.

Compartimentul pentru bagaje oferă o capacitate peste medie de 415 litri, ce poate fi extinsă la 1.380 litri, odată cu plierea spătarului fracţionabil 1/3-2/3. Spaţiile de depozitare sunt multiple, iar în buzunarele uşilor încap inclusiv sticle de 1,5 litri. Gama de motorizări, identică cu cea a variantei sedan, se remarcă prin consumul extrem de redus al afişat atât de unităţile diesel (3,8-4,4 l/100 km), cât şi de cele turbo alimentate cu benzină (5,1-5,8 l/100 km, respectiv 4,9-5,4 l pentru versiunile GreenTec).

oferta_Rapid_spaceback 2

Škoda Rapid şi Rapid Spaceback pot fi comandate în trei niveluri de echipare identice: Active, Ambition şi Elegance. Standard, se oferă aer condiţionat Climatic, închidere centralizată, radio CD/MP3 1DIN Blues cu 4 difuzoare, geamuri electrice faţă, banchetă spate fracţionabilă 1/3-2/3. Echiparea de siguranţă este cvasicompleta: ESC, airbaguri laterale şi cortină faţă/spate, sistem Isofix. Al doilea nivel, Ambition, vine cu un interior mai elegant, garnisit cu ornamente cromate, oglinzi reglabile/încălzite electric, computer de bord, jante din aliaj usor de 15 inci Carme şi proiectoare de ceaţă. Climatizarea automată, jantele din aliaj Dione de 16 inci, geamurile electrice spate, torpedoul răcit şi volanul îmbrăcat în piele rămân apanajul echipării de top, Elegance. Pot fi, de asemenea, comandate opţiuni rare pentru acest nivel de preţ: sistem de navigaţie Amundsen+ cu touchscreen de 5 inci, scaune faţă încălzite sau pilot automat.

În plus, Rapid Spaceback poate fi comandat în compania unui plafon panoramic şi a unei podele duble pentru portbagaj.

Skoda RapidActiveAmbitionElegance
1.2 MPI/75 CP11.20112.16813.292
1.2 TSI/85 CP12.09512.970
1.2 TSI/105 CP12.82413.750

 

Alegerea AutoExpert este echiparea Ambition la pachet cu motorizarea TSI de 1,2 l şi 86 CP. Preţurile includ toate taxele.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top