Off-road cu SUV-ul Tesla? Mai bine stătea acasă!

Off-road SUV-ul Tesla Model X

“Mai bine stăteai acasă!”, i-au spus cei care au văzut filmarea curajosului care și-a supus noul SUV Tesla Model X la o probă de off-road veritabil.

Proprietarul de Tesla Model X și-a dus mașina electrică pe un circuit NAF Trafikksenter, Våler, Norvegia. După ce și-a încărcat mașina la stația centrului, chinezul s-a urcat la volan. Avea o autonomie de peste 300 km.

La început, traseul a fost ușor, iar Tesla Model X parcă plutea peste denivelări. Dar la revenirea pe asfalt, i-a dat emoții șoferului care nu reușit nici din prima, nici din a doua încercare.

În pantă, a apelat la controlul tracțiunii, dar mașina s-a dus stânga-dreapta, fără să-i asigure prea mult control celui de la volan.

În următorul șanț, Tesla Model X a rămas cu o roată în aer. “Nu știam că e atât de adânc. Haideți să încercăm altă rută”, a fost ideea șoferului. Din păcate pentru el, mașina a alunecat tot în șanțul în care rămăsese blocată mai devreme și n-a mai ieșit. SUV-ul american a pierdut protecția din plastic de deasupra roții și a deplasat bara față. Administratorii circuitului off-road i-au venit în ajutor și l-au scos la liman.

“Asigurarea nu-mi va acoperi paguba, iar soția va țipa la mine”, a fost scenariul de groază al chinezului. La spălătorie, a realizat că îi mai lipsesc bucăți din mașină și a plecat în căutarea lor. Deloc suprinzător, mașina a întâmpinat din nou probleme.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top