Alfa Romeo Giulia marchează revenirea producătorului italian la valorile tradiţionale. Dezvăluit la Milano, în faţa unui public numeros, noul sedan de clasă medie este expresia pură a sportivităţii, o maşină uşoară, plină de sex-appeal.
Şi ce dovadă mai bună decât însuşi motorul său, semnat de Ferrari. Giulia se laudă cu cea mai bună rigiditate torsională din clasă, platforma sa tehnică fiind derivată din cea al unui al frate de concern cu sânge nobil, Maserati Ghibli, ceea ce înseamnă că Giulia este primul sedan Alfa cu propulsie spate din ultimele două decenii. Tracţiunea integrală va fi oferită opţional.
Suspensia spate, intitulată Alfalink, este construită integral din aluminiu, fiind complet independentă, pentru o agilitate de top. Direcţia va fi asistată, spre deosebire de cea prezentă pe 4C, însă Alfa promite un feeling cel puţin la fel de direct.
Raportul greutate-putere va fi şi el unul dintre cele mai bune din segment. Alfa susţine că Giulia se laudă cu o valoare ideală de 3 kg per CP, modelul de vârf QV (Quadrofoglio Verde) urmând să cântărească doar 1.500 kg. Spre comparaţie, BMW M3 are 1.580 kg, iar Mercedes-Benz C 63 AMG, 1.640 kg. Un alt deziderat atins de inginerii italieni este repartiţia perfectă 50-50 faţă-spate a maselor.
Secretul stă în utilizarea masivă a materialelor high-tech ultra-uşoare. Aluminiu este folosit pentru suspensii, uşi, aripi, cadrele de susţinere ale caroseriei şi etrieri, fibra de carbon pentru capotă, plafon, axul cardanic şi cadrele scaunelor, respectiv mase plastice ranforsate cu fibră de carbon pentru braţul transversal al punţii din spate. Modelele super-sport QV sunt echipate cu frâne ceramice standard.
Singura motorizare confirmată la lansare este cel dedicat variantei QV. Un V6 bi-turbo de 3 litri şi 510 CP, uşor şi eficient, cu ADN de Ferrari şi Maserati, în esenţă acelaşi propulsor prezent şi sub capota limuzinei Ghibli. Spre deliciul puriştillor, Alfa a grefat pe iteraţia de top a noii Giulia o cutie manuală cu şase trepte, sprintul de la 0 la 100 km-h fiind estimat la doar 3,9 secunde. BMW M3 se mândreşte cu un timp de 4,1 secunde, iar Mercedes-AMG C 63 S, cu 4,0 secunde. Un sistem Torque Vectoring lucrează în tandem cu diferenţialul spate pentru a asigura fluxul ideal de cuplu între roţile motrice.
Deşi oficialii Alfa s-au ferit să anunţe şi alte versiuni, Giulia va putea fi comandată în compania unei game complete de motorizări diesel şi turbo pe benzină cu patru şi şase cilindri. Puntea de legătură dintre versiunile clasice va fi unitatea turbo 1750 TBi, aşteptată să ofere nu mai puţin de 300 CP.
Alfa Giulia va fi produsă în Italia, dezvoltarea sa fiind parte a planului de redresare a brandului în valoare de 5 miliarde de euro, 500 milioane fiind dedicaţi noii uzine de motoare de la Termoli. În materie de vânzări, Alfa ţinteşte atingerea bornei de 400.000 unităţi în maximum trei ani, la nivelul întregului brand.