OFICIAL: Faceți cunoștință cu Hyundai Kona – Doza de stil în segmentul SUV-urilor de clasă mică

2018-Hyundai-Kona-6

Hyundai a dezvăluit – așa cum a promis – SUV-ul său de clasă mică. Acesta este Kona, construit pe platforma pe care o va avea la bază și viitorul Stonic de la Kia. Kona este al patrulea SUV din gama Hyundai.

A sosit momentul adevărului. După luni de zile de fotografii teaser și poze spion, Renault Captur, Toyota C-HR și Nissan Juke au, începând de astăzi, un rival pe măsură. Marți, 13, a venit pe lume Hyundai Kona, cu nume exotic preluat de la o regiune din Hawaii, într-un segment deja suprapopulat.

2018-Hyundai-Kona-4

Cu faruri înguste în genul celor prezente la Citroen, protecții din plastic ale aripilor și o parte posterioară împrumutată de la fratele mai mare Tucson, Kona respiră lifestyle prin toți porii, mizând pe nonconformism și pe atragerea segmentului tânăr de clienți, atrași de neconvențional. Tocmai din acest motiv, sud-coreenii au trimis pe piață o mașină cu tehnologie de ultimă generație. Compatibilitate cu sistemele Android Auto și Apple CarPlay, un display de 5, 7 sau 8 inch și, în funcție de linia de echipare, o cameră pentru marșarier sunt elementele care fac viața la bord mai ușoară.

Hyundai Kona vine și cu un head-up display, care proiectează informațiile relevante pe o suprafață de sticlă retractabilă. Micuțul SUV sud-coreean debordează de personalitate. Cei care pun ochii pe el, îl pot comanda cu un interior în nuanțe interesante. Roșu, Limone și Orange sunt pe listă, iar centurile vor fi asortate cu nuanța bifată de client.

2018-Hyundai-Kona-15

Kona măsoară 4.165 mm în lungime, 1.800 mm în lățime și 1.550 mm în înălțime. Cu un ampatament de 2.600 mm și console scurte, mașina promite un interior aerisit și generos chiar și pentru pasagerii mai robuști. Un portbagaj de 361 litri este pus la dispoziția clienților. Pregătit să înfrunte suprafețe dificile, dar nu și pentru aventură în off-road, SUV-ul are o gardă la sol de 17 cm.

SUV-ul asiatic vine cu sisteme de siguranță actuale, cum ar fi Forward Collision-Avoidance Assist (FCA), Driver Attention Warning (DAW), Blind Spot Collision Warning (BCW), dar și cu funcția Rear Cross-Traffic Collision Warning (RCCW), aceasta din urmă detectând apariția unui alt vehicul atunci când mașina se deplasează cu spatele.

2018-Hyundai-Kona-14

Kona ajunge pe șosele până la finalul lui 2017, cu trei motorizări: modelul entry level este cel propulsat de unitatea de 1.0 litru T-GDI cu 120 CP, cuplat cu o transmisie manuală cu 6 trepte, tracțiune față și având o viteză maximă de 181 km/h. Urmează versiunea cu motor 1.6-GDI, cu 177 CP și cuplu de 265 Nm, cu o cutie automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte și tracțiune integrală. Aceasta ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 7 secunde și atinge o viteză maximă de 210 km.

În 2018, Hyundai trimite pe piață și o versiune diesel echipată cu un motor turbodiesel în două trepte de putere: 1.6 litri cu 115 CP cu o cutie manuală cu 6 trepte și tracțiune față, respectiv 133 CP, cu o cutie cu dublu ambreiaj cu 7 trepte, disponibilă cu tracțiune față sau tracțiune intregrală. Tot anul viitor, va veni și rândul unei versiuni pur electrice, rezervată, pentru moment, pieței locale, pentru care sud-coreenii promit o autonomie de 390 de kilometri.

2018-Hyundai-Kona-1

O galerie foto completă găsiți pe site-ul MissAuto!

Hyundai are planuri mari. Până în 2021, va avea în gamă 30 de modele noi și derivate ale acestora, 14 dintre acestea venind cu propulsie alternativă. Sunt în plan 4 modele full electrice, 5 hibride, 5 plug-in hybrid și un SUV cu pilă de combustie. Poziționat sub Kona, Hyundai are în lucru și un city-SUV concurent cu Suzuki Ignis.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top