Oficiali Renault: Rețeta Dacia implică dotări esențiale pentru a ține prețul redus

Gilles Le Borgne - Renault

Prezenți săptămâna trecută în România pentru a pune la punct detaliile viitorului model Dacia Duster, mai mulți oficiali Renault, printre care și șeful mărcii, Denis le Vot, au explicat cum se împacă siguranța cu reducerile de costuri.

Mai mulți oficiali ai grupului Renault, printre care Denis le Vot – CEO Dacia și Lada, Gilles Le Borgne – vicepreședinte executiv inginerie Renault Group, Laurens van den Acker – vicepreședinte executiv design Renault Group, au fost săptămâna trecută la București pentru a pune la punct detaliile următoarei generații Duster. Așa cum ați putut citi deja pe AutoExpert.ro, ei au declarat că au „în bagaje viitorul Duster. Putem spune că am transferat Duster 3 acestei țări. Tot ceea ce va urma – design, inginerie, dezvoltare, achiziții, etc. – va fi realizat în România. Din acest moment proiectul este românesc. Nu îl veți vedea imediat, dar el există”.

Într-o discuție purtată cu această ocazie cu un grup de jurnaliști români, ei au explicat și cum este gândit nivelul de siguranță al mașinilor Dacia pentru a respecta ideea de dotări „esențiale”.

Așa cum este deja cunoscut, cuvântul care definește în prezent modelele Dacia nu mai este „low-cost”, ci „esențial”. Mai exact, dacă primele generații ale modelelor Dacia realizate după preluarea mărcii românești de către grupul Renault ținteau titlul de cele mai ieftine mașini de pe piața europeană, acum dotările au evoluat odată cu maturizarea clienților. Însă strategia Dacia este de a monta pe mașinile sale exact acele sisteme care sunt neapărat necesare clienților, esențialul, pentru a putea menține prețul final sub cel al concurenților.

În acest context, unii români și-au menținut ideea că mașinile Dacia sunt mai puțin sigure decât alte vehicule de pe piață, iar cele două stele obținute de modelele Logan și Sandero la testele EuroNCAP din acest an au părut a susține această idee.

Pentru a explica de ce mașinile Dacia au doar două stele EuroNCAP și a susține nivelul de siguranță oferit pietonilor și pasagerilor de mașinile mărcii, Denis le Vot, CEO al mărcilor Dacia și Lada în cadrul grupului Renault a declarat că „în privința siguranței, cea pasivă este la nivelul maxim. Dacia nu folosește o platformă ieftină de clasă B, ci una modernă, aceeași cu a lui Clio. Cât despre sistemele ADAS (Advanced Driver Assistance Systems), noi suntem Dacia, deci suntem definiți de esențial. Avem o mulțime de sisteme de asistență, dar nu pe toate. Le omitem intenționat pe cele care nu sunt neapărat necesare, precum cel de menținere pe banda de circulație. Ele vor fi montate atunci când legislația o va cere. Le avem pe toate la Renault”.

Totodată, Gilles Le Borgne, vicepreședintele executiv pentru inginerie în cadrul Renault Group, a arătat că „în privința testelor EuroNCAP, acolo trebuie bifate trei zone – pietoni, siguranță pasageri și echipamente active de securitate. Nu facem compromisuri la siguranța pietonilor și a pasagerilor din automobile, dar alegem atent sistemele de asistență. Ce trebuie să înțelegeți este că EuroNCAP, sau alte organizații asemănătoare, avansează cu cerințele fără a lua în calcul costurile, eficiența. Noi ținem pasul, dar încercăm să menținem costurile sub control. Dacă veți compara Jogger cu o mașină similară de acum cinci – zece ani și cu testele de atunci, ați vedea că ar fi putut obține, probabil, cinci stele. Deci, în privința siguranței efective, mașinile noastre sunt foarte bune”.

– Luca de Meo (Renault): Va trebui să acceptăm faptul că mașinile electrice sunt mai scumpe, la început, decât cele termice
– Dacia Jogger, primul hibrid și cea mai lungă mașină din gama producătorului

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top