Opel va lansa o nouă variantă a mezinului Adam. Botezat Adam Rocks S, noul model este declinarea sportivă a modelului de life-style cu pretenţii de crossover şi pavilion textil escamotabil.
Opel Adam Rocks S va fi animat de un turbo cu injecţie directă de 1,4 litri şi 150 CP, cuplat la o cutie manuală cu şase trepte. Pretenţiile sportive sunt susţinute prin grefarea unor detalii precum scaune sport stil scoică, jante din aliaj de 18 inci şi o suspensie complet recalibrată.
Vor fi păstrate garda la sol înălţată cu 15 mm şi ornamentele exterioare cu rol de protecţie, totul pentru a mima avantajele tipice unui crossover de oraş şi a susţine imaginea de model robust, dedicat aventurilor duminicale în afara drumurilor asfaltate.
Plafonul modelului clasic a fost înlocuit de un soft-top, montanţii laterali B şi C fiind păstraţi pentru un plus de siguranţă şi rigiditate torsională. Operatiunea de pliere electrică a micului pavilion textil poate fi comandată de la un buton de pe consolă.
În plus, Opel Adam Rocks S mizează pe puterea de seducţie a numărului impresionant de posibilităţi de personalizare interioară şi exterioară. Clienţii vor avea la dispoziţie 61.000 de combinaţii pentru exterior şi aproape 82.000 pentru interior, dar şi un sistem infotainment IntelliLink de ultimă generaţie.